Mijlocaşul Bănel Nicoliţă a revenit la FC Viitorul

Mijlocaşul de 30 de ani Bănel Nicoliţă a revenit la FC Viitorul, echipă pentru care jucase în returul sezonului trecut al Ligii 1. 

În vară, Nicoliţă s-a transferat la ASA Tg. Mureş, dar problemele care au apărut la vicecampioana României au dus la rezilierea contractului. În această situaţie, jucătorul şi FC Viitorul au decis să reia colaborarea, Bănel semnând o înţelegere pe un sezon. În partea a doua a campionatului 2014/2015, fostul mijlocaş al Stelei a evoluat în 15 partide pentru FC Viitorul, marcând două goluri și oferind tot atâtea pase decisive.

Adnan Aganovici - „ Cu Dinamo, meritam victoria“ 

În acest sezon, FC Viitorul a terminat la egalitate toate cele trei partide susţinute în Liga 1 (2-2 cu CFR Cluj, acasă, 2-2 cu FC Botoşani, în deplasare, şi 1-1 cu Dinamo, acasă), iar duminică, 2 august, de la ora 18.30, susţine partida din etapa a patra, pe terenul Astrei Giurgiu. „Cu Dinamo, meritam victoria. Păcat însă că arbitrii n-au fost atenţi când trebuia. Cred că acolo s-a decis meciul. De jocul nostru suntem mulţumiţi însă în bună măsură. O neatenţie defensivă ne-a privat de victorie. Contra Astrei, trebuie să avem acelaşi tupeu din partida cu Dinamo. Trebuie să ne facem jocul nostru, cu posesie şi presing. Trebuie să jucăm ca în meciurile de acasă. Astra e foarte puternică, are individualităţi de marcă, dar nu ne e frică, iar victoria noastră e posibilă. Jucăm pentru cele trei puncte“, a declarat mijlocaşul Viitorului Adnan Aganovici, pentru site-ul oficial al clubului.

Dragoş Nedelcu - „Vrem cel puţin un punct la Giurgiu“

Un alt mijlocaş, Dragoş Nedelcu, a spus: „Faptul că nu am învins Dinamo a fost frustrant pe moment, întrucât am dominat tot meciul, primind gol dintr-o greşeală colectivă. E îmbucurător însă că am condus ostilităţile, mai ales că la Botoşani nu ne-a ieşit jocul aşa cum am fi vrut. Acum suntem bine şi aşteptăm cu nerăbdare următorul meci. Fanii ne-au ajutat foarte mult până acum. Este foarte bine că jucăm meciurile de pe teren propriu la Ovidiu. Mergem la Giurgiu să facem un joc cât mai bun şi să luăm cel puţin un punct. Dacă vom evolua la fel ca în disputa cu Dinamo, vom câştiga. Faptul că îi prindem pe cei de la Astra între cele două manşe de Europa League este oarecum un avantaj, pentru că ei se vor concentra mai mult pe cupele europene, având şi o stare de oboseală“.

Se vând abonamente în continuare

FC Viitorul anunţă pe toţi cei interesaţi că îşi pot procura în continuare abonamente la meciurile echipei. Doritorii îşi pot rezerva abonamentul la numărul de telefon 0733.735.115 (de luni până vineri, între orele 10.00 şi 18.00). Preţurile sunt următoarele: la tribuna 0 - 800 de lei, la tribuna I - 300 de lei, la tribuna a II-a - 200 de lei, la peluza I - 75 de lei. Posesorii de abonamente au asigurată intrarea la meciurile din Liga 1, Cupa Ligii, Cupa României și Youth League (Liga Campionilor pentru tineret Under-19).

FC Viitorul II merge mai departe în Cupa României

Nou-promovata în Liga a III-a FC Viitorul II a trecut şi de turul secund al Cupei României, ediţia 2015/2016, după ce a depăşit cu 3-0 (Cristian Gavra 23, 26, Florin Cioablă 62) echipa Înainte Modelu (din eşalonul trei). Partida s-a jucat ieri, pe stadionul „Orăşenesc” din Ovidiu, iar Cristian Cămui şi Constantin Fălină, antrenorii Viitorului II, au mizat pe jucătorii: Tordai - Rogoza, Mișelăricu, Puțanu (46 Mitache), Perju - Gheorghe (74 Cicâldău), Nedelcu, Casap - Vînă, Gavra (46 Cioablă), Coman (66 Tudoran). Faza a III-a a Cupei României este programată pe 12 august.

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FC Farul Constanța, eliminată din Cupa României de CS Făurei! (galerie foto)

11 Sep 2019 3605

FC Farul joacă miercuri în Cupa României cu CS Făurei, la care antrenor-jucător este Bănel Nicoliţă

11 Sep 2019 2813

SSC Farul Constanţa, victorie şi în amicalul cu CS Făurei (galerie foto)

23 Jan 2019 2935

SSC Farul Constanţa întâlneşte mâine, într-un nou amical, echipa lui Bănel Nicoliţă. E stabilită și o partidă cu Astra Giurgiu!

22 Jan 2019 2159

Două goluri în partida Axiopolis Cernavodă - Unirea Slobozia, unul marcat în minutul 89! CS Medgidia a primit gol de la Bănel Nicoliță

01 Sep 2018 3482

Lotul de jucători cu care pleacă FC Viitorul, astăzi, în Antalya

27 Jan 2016 2662

A coborât pe locul trei în Liga 1 De câte puncte mai are nevoie FC Viitorul pentru a fi sigură de play-off

03 Dec 2015 1595

Suporterilor le este asigurat transport la Ovidiu De astăzi, se găsesc bilete pentru meciul FC Viitorul - ASA Tg. Mureş

06 Aug 2015 2933

Bănel Nicoliță a decis să-și continue cariera la FC Viitorul

29 Jul 2015 1554

Bănel Nicoliţă a efectuat primul antrenament cu FC Viitorul (galerie foto)

06 Feb 2015 1653

CF Brăila a egalat Săgeata în inferioritate numerică Gică Butoiu - „Fotbalul ne-a pedepsit“

03 Nov 2014 3147