Simona Halep este în cantonament la Poiana Braşov „Uitasem ce bine se simte, uneori, frigul de acasă“



Cea mai bună jucătoare de tenis din România, constănţeanca Simona Halep, a încheiat scurta vacanţă, care i-a purtat paşii şi la Madrid, şi la Monte Carlo.


În aceste zile, sportiva de 23 de ani, care ocupă locul trei în clasamentul mondial, este în cantonament la Poiana Braşov, postând pe pagina personală de Facebook o fotografie de acolo, cu mesajul: „Cantonament la Poiana Braşov. Uitasem ce bine se simte, uneori, frigul de acasă.“ Simona se pregăteşte în Poiană pentru turneul de categorie International de la Shenzen (China), care se va desfăşura în perioada 29 decembrie 2014 - 4 ianuarie 2015. La întrecerea dotată cu premii totale de 426.500 de dolari va mai participa, în afară de jucătoarea constănţeană, o singură tenismenă din Top 10 WTA, Petra Kvitova (Cehia, numărul 4).
După întrecerea din China, pentru Simona urmează turneul de la Sydney (Australia, 5-10 ianuarie 2015), care precede Australian Open, primul turneu de Grand Slam al sezonului. La ediţia din acest an, Halep a ajuns până în sferturile de finală, ceea ce, la acea vreme, a reprezentat cea mai bună performanţă a sa într-o întrecere de Grand Slam. Stagiunea 2015 se anunţă una dificilă pentru Simona, care va avea de apărat puncte la turnee importante: la Doha (unde a cucerit titlul în acest an), la Indian Wells (a fost semifinalistă), la Madrid (finalistă), la Roland Garros (finalistă), la Wimbledon (semifinalistă) şi la Turneul Campioanelor (finalistă).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep pregătește o nouă investiție majoră. Lucrările încep peste o lună

04 Mar 2019 1760

Prețul Revelionului la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov

29 Dec 2018 3699

Simona Halep, noi investiţii în imobiliare cu banii din tenis!

30 Nov 2017 3027

Probleme de sănătate pentru Simona Halep!?

28 Dec 2015 1332