Vasilică Cristocea - „Sperăm să revenim în Liga 1” Sâmbătă, FC Farul susţine primul amical al verii (galerie foto + video)

FC Farul susţine, sâmbătă, 25 iulie, primul amical al perioadei de pregătire de vară, urmând a întâlni, în prima parte a zilei, la baza sportivă proprie, echipa de Liga a III-a Înainte Modelu, care a încheiat sezonul trecut pe locul şapte în clasamentul seriei secunde. 

De ieri, lotul „marinarilor“ s-a completat şi cu Vasilică Cristocea, mijlocaş ofensiv de 34 de ani, care a mai jucat la echipa constănţeană între 1999 şi 2006 şi în sezonul 2009/2010, purtând şi banderola de căpitan. Cristocea se alătură altor jucători cu experienţă pe care i-a înregimentat Farul în ultimele zile, atacanţii Sorin Chiţu şi Adrian Pătulea şi fundaşul stânga Daniel Barna. De asemenea, căpitanul din ultimul campionat al Farului, Florin Pătraşcu, şi-a prelungit contractul, iar la echipă sunt aşteptaţi şi alţi jucători cunoscuţi.

Ion Barbu - „Sosirea lui Cristocea e un câştig“

Ieri, Cristocea a participat la primul antrenament, iar la finele acestuia a declarat: „M-a convins în primul rând proiectul care mi-a fost prezentat. Cred în el. Am fost rugat dacă pot veni să ajut echipa. Mi-am dat acordul şi încerc, pe cât pot eu, să contribui, împreună cu colegi şi cu staff-ul tehnic, la readucerea Farului în Liga 1. Au venit câţiva jucători cu state vechi la nivelul primelor două ligi şi am înţeles că vor mai sosi câţiva, iar echipa e în creştere. Sperăm să facem o figură frumoasă. Eu zic că e posibilă promovarea. Pentru aceasta am şi venit“. „Vasilică Cristocea e un jucător cu mare experienţă, care şi-a pus amprenta pe jocul Farului, în perioada în care echipa a avut rezultate foarte bune. Venirea sa, dar şi a celorlalţi jucători cunoscuţi, e un câştig cert pentru Farul. După ce ne-am întărit cu aceşti fotbalişti, sper ca obiectivul să fie clasarea pe podium. Bineînţeles însă că noi ne dorim să terminăm pe primul loc“, a spus şi antrenorul secund Ion Barbu.

Echipele au primit un termen de gândire de o săptămână

La întâlnirea cu reprezentanţii cluburilor de Liga a II-a pe care a avut-o, ieri, la Casa Fotbalului, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, le-a spus acestora să se gândească bine cine se înscrie şi cine nu, pentru că, dacă o formaţie se va retrage din campionat pe parcursul întrecerii, va fi retrogradată în ultimul eşalon fotbalistic al judeţului respectiv. În acest sens, echipele au primit o perioadă de gândire de o săptămână pentru a se hotărî dacă intră în Liga a II-a sau nu şi în noile condiţii. Dacă rămân 27 de echipe (câte s-au înscris până la termenul-limită), vor fi două serii (una de 13 echipe, alta de 14), cu play-off şi play-out. Dacă, însă, vor rămâne maximum 22, se va alcătui o singură serie, în care se va juca în sistem campionat (tur-retur). În momentul de faţă, cu 27 de echipe, cele două serii ar arăta astfel: Seria întâi - ACS Berceni, Bucovina Pojorâta, Dacia Unirea Brăila, Rapid CFR Suceava, Chindia Târgovişte, Dunărea Călăraşi, SC Bacău, CS Baloteşti, Gloria Buzău, Oţelul Galaţi, Ceahlăul Piatra Neamţ, Farul Constanţa, Rapid Bucureşti; Seria a doua - Academica Argeş, FCM Baia Mare, Şoimii Pâncota, UTA Bătrâna Doamnă, ACSM Râmnicu Vâlcea, FC Bihor Oradea, FC Caransebeş, Olimpia Satu Mare, Gaz Metan Mediaş, Metalul Reşiţa, CS Mioveni, FC Braşov, Universitatea Cluj SA, Unirea Tărlungeni.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 732

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 750

„Clasare importantă. Tot mai sus!“ Micii fotbaliști de la Cumpăna, locul șase pe țară la Cupa Satelor (GALERIE FOTO)

15 May 2023 1424

Fotbal Faza pe Euroregiunea Sud - Est a Cupei Satelor se dispută în județul Constanța, la Cumpăna

24 Apr 2023 1354

Antrenorul Vasilică Cristocea, de la CS Victoria Cumpăna, în doliu. S-a stins din viață mama sa

27 Jul 2022 4986

Turneu de old-boys Fotbaliști cunoscuți vor evolua la ediția a doua a „Cupei Farul“, de la Constanța

07 Jul 2022 2050

„Avem condiţii excelente de pregătire“ Victoria, obiectiv îndeplinit. A jucat la Cumpăna, în Cupa României, cu o echipă de Liga a 2-a (galerie foto)

31 Aug 2019 3721

Cumpăna, în sărbătoare! Victoria (Liga a 4-a) întâlneşte FC Farul (Liga a 2-a). Meci oficial în Cupa României, în nocturnă

29 Aug 2019 3339

Meci în nocturnă, în Complexul Sportiv „Centenar 2018“ Tot mai sus! Victoria Cumpăna joacă miercuri în faza a doua naţională a Cupei României

14 Aug 2019 2590

Pe cine va întâlni Victoria Cumpăna în faza a doua națională a Cupei României

08 Aug 2019 1953

Vasilică Cristocea şi Sorin Ţeican au jucat pentru Victoria Cumpăna în succesul la scor din Cupa României cu Axiopolis Cernavodă (galerie foto)

02 Aug 2019 3777

Miercuri, meci în complexul „Centenar 2018“, în nocturnă Victoria Cumpăna, în premieră în faza întâi naţională a Cupei României

31 Jul 2019 3223

CS Cumpăna, câştigătoarea fazei judeţene Constanţa a Cupei României (galerie foto)

20 Jun 2019 3546

Vasilică Cristocea, punctaj maxim în Liga a 5-a Victoria Cumpăna a învins în deplasare CS Peştera. Surpriza etapei!

03 Apr 2018 2807

Antrenorul Vasilică Cristocea a debutat cu dreptul pe banca echipei Victoria Cumpăna

20 Mar 2018 3415