Licitații pentru contracte cu statul în valoare de aproape un miliard de euro, anulate în 2014

 
Licitaţii pentru contracte cu statul, în valoare de aproape 3 miliarde de euro, au fost reclamate, anul trecut, la Consiliul Național de Soluţionare a Contestaţiilor, precizează stiripesurse.ro. Şi aproape o treime dintre sesizări s-au dovedit întemeiate, aşa că respectivele contracte au fost anulate.Anul trecut, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor au fost depuse aproximativ 3.700 de contestații, iar o treime din ele au fost admise se mai arată pe ştiripesurse.ro

În evidență iese faptul că deși numărul contestațiilor a fost mai mic decât în 2013 – deoarece în 2014 a fost introdusă așa-numita taxă pe contestație de 1% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 100.000 de euro – numărul licitațiilor în care s-a dispus anularea procedurii a fost mult mai mare, potrivit Digi24.

Valoarea contestațiilor admise este de aproape 846 de milioane de euro, cu peste 270 de milioane de euro peste cea din 2013.
De asemenea, CNSC a dispus și remedierea unor probleme apărute la licitații în valoare de 2 miliarde de euro, potrivit stiripesurse.ro.

Articol integral pe Ştiripesurse.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.