Stiripesurse.ro ȘOCANT Un lider de partid s-a autodenunțat și riscă închisoarea!

Liderul PRU, deputatul Bogdan Diaconu, s-a autodenunțat public că este ”vinovat de cultul lui Emil Cioran și al lui Petre Țuțea, de cultul lui Eminescu, al lui Nichifor Crainic, al lui Mircea Eliade și al tuturor valorilor din România!”. Diaconu a dat acest mesaj pe pagina sa de facebook pentru a denunța efectele legii 217/2015, așa numita lege ”antilegionari”, pentru a cărei abrogare a depus astăzi un proiect de lege la Parlament, informează ştiripesurse.ro.

Mai mult, liderul naționalist îi îndeamnă și pe alții la același lucru: ” Vreți să fiți vinovați alături de mine?”, îi întreabă el pe cititori. Peste 200 de ”vinovați” i-au răspuns deja în solidar liderului Partidului România Unită.

Conform art. 5 din legea 217/2015, ”Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război… se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.” Or, conform Institutului Elie Wiesel, autorul moral al legii, Petre Țuțea ar fi fost legionar și nu se pot da nume de străzi în amintirea sa, așadar, prin promovarea numelui acestui filosof, liderul PRU intră sub incidența legii!

Articol integral pe STIRIPESURSE.RO.
Sursa: STIRIPESURSE.RO
Sursa foto: Facebook.com (Bogdan Diaconu)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța. Consiliul Județean a atribuit un contract de servicii producție publicitară. Printre câștigători e și firma unui fost președinte de partid (DOCUMENT)

22 Aug 2023 1133

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 iunie 2023

13 Jun 2023 1704

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 2 septembrie 2021

03 Sep 2021 2680

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 august 2021

06 Aug 2021 2048

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 14 iulie 2021

15 Jul 2021 2492

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 mai 2021

06 May 2021 2315

Lista completă! Peste 50 de constănțeni au fost trimiși în judecată, în operațiunea „Omaha“

12 Apr 2021 3248

BEC. Ordinea candidaților la alegerile prezidențiale pe buletinul de vot a fost stabilită

28 Sep 2019 2449

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 august 2019

06 Aug 2019 2434

Ultimă oră! Sebastian Ghiță a anunțat că se retrage de pe lista pentru alegerile europarlamentare

27 Mar 2019 1725

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 septembrie 2018

12 Sep 2018 5600

Debutatul Bogdan Huțucă intervine în conflictul dintre fostul președinte al ANAF și ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa

18 Jan 2018 2511

UPDATE. Răsturnare de situaţie Bogdan Diaconu, demis de la președinția PRU

05 Feb 2017 3385

Bogdan Diaconu, apropiatul lui Sebastian Ghiţă, prima declaraţie după dispariţia fostului deputat

25 Dec 2016 6253

Sebastian Ghiță și Bogdan Diaconu, la DNA

28 Oct 2016 1844