Primul Palat Comunal


In partea centrala a Peninsulei, inconjurata de ruine si de edificii subrezite de trecerea anilor, privirea trecatorului este atrasa de o cladire bine conservata, situata putin mai retrasa fata de aliniamentul Bulevardului Tomis (fost Carol), artera principala de patrundere in zona istorica. Este primul sediu administrativ construit de primaria orasului, pe care Iosif Vulcan, aflat in vizita la Constanta in 1898, il numeste palat comunal, descriindu-l "ca un edificiu modern cu gust, ce formeaza un contrast izbitor in mijlocul curateniei.... care incepe de acolo in sus" (D. Pauleanu, Axa Est-vest. Constanta - istorie si dinamica interculturala).Constructia s-a inaltat in piata 23 noiembrie pe locul fostului obor de cereale dupa planurile arhitectului N. Socolescu. Stralucit specialist, cu studii la Scoala de Poduri si Sosele din Bucuresti si la Scoala de arte Frumoase din Paris (1883), N. Socolescu parcurge in evolutia sa artistica drumul de la neoclasicism, prin eclectismul vremii, pana la stilul romanesc cu elemente orientale.Licitatia organizata de primarie la 12 aprilie 1894 a fost castigata de St. Pisculici pentru suma de 117.360,45 lei (cu 2% mai putin decat devizul), primind avizul Ministerului de Interne la 3 iunie 1894, in timpul primarului Koiciu. Contractul de antrepriza prevedea constituirea unei comisii pentru supravegherea lucrarilor ce trebuiau finalizate intr-un an.Inaugurarea desfasurata cu participarea oficialitatilor a avut loc la 20 noiembrie 1896 cu oferirea unui serviciu divin. Deoarece populatia Constantei era intr-o continua crestere - de la 10.419 la peste 20.000 in 1906 - iar nevoile administrative sporisera, cladirea a fost vanduta in 1906 Directiunii Postelor, pentru Oficiul Telegrafic. Lui Ion Banescu, omul preocupat de modernizarea Constantei in calitate de edil, primar intre 7 februarie 1905 - 10 aprilie 1907, i s-au adus la vremea respectiva reprosuri nedrepte ca ar fi cedat cladirea Primariei spre a servi ca local de posta.De proportii modeste si folosind solutii constructive originale care imbogatesc zestrea edilitara a orasului, cladirea nu aduce insa, dupa unii specialisti, vreo originalitate locala. Ghidul ilustrat din 1924 vorbeste despre "o constructie frumoasa, cu decoratiuni in stil arab", iar Ion Adam o vede "un amestec curios de stiluri care iti da impresia unui tronson de templu maur".Pe fatada dinspre bulevard, braiele de caramida aparenta alterneaza cu tencuiala, iar intrarea principala este dominata de un portic cu arcade descarcate pe mici coloane duble si stalpi adosati, toate cu socluri si capiteluri compozite. Deasupra porticului se gaseste un balcon ornamentat in casete, precum si o usa-fereastra bifora cu arcada continuata dintr-un arc ogival subliniat si terminat cu un medalion central, puternic reliefat (D. Pauleanu).Pictorul August Perrier va realiza comanda privind zugravirea plafonului salii de consiliu si ornamente partial aurite. Vechiul gard cu soclu de zidarie si feronerie inalta de 1 metru nu s-a mai pastrat. Inregistrat in lista Academiei Romane din 2004 sub numarul 82/14B0060 ca monument arhitectural, vechiul palat comunal, posta de alta data adaposteste astazi Muzeul de Arta Populara.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 568

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 552

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 779

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 470

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 391

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 602

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3711

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 367

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 779

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 331

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 544

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 893

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 524

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 480

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 648