Costel Beiu, investitorul surpriza

Morarii din judet contesta privatizarea Spicul SA

La sfarsitul saptamanii trecute actionarii din cadrul SC "Spicul" s-au intrunit intr-o noua sedinta a Adunarii generale * Au participat o parte a salariatilor care detin actiuni la societate, precum si noul detinator al pachetului de actiuni care a apartinut pana de curand APAPS, Beiu Costel * Pe ordinea de zi s-au aflat diverse propuneri privind organizarea si functionarea societatii * Numit in cadrul Consiliului de Administratie, la o propunere a conducerii societatii, Beiu Costel si-a intrat in atributii desemnand doi oameni in comisia de cenzori * Propunerea a fost consemnata drept votata desi nimeni nu a aprobat numirea celor doi * Printre cei prezenti la adunare s-a numarat si primarul comunei Amzacea, Constantin Radu, unul dintre actionarii societatii * Acesta a reclamat faptul ca APAPS a vandut pachetul de actiuni fara sa aduca la cunostinta salariatilor acest lucru, intr-un moment nepotrivit * Morarii dezaproba modalitatea in care APAPS a vandut pachetul cu actiuni si cer solutionarea cazului in instanta

In urma cu cateva zile actionarii societatii comerciale "Spicul" s-au intrunit in cadrul unei adunari generale, desfasurate la sediul firmei. La sedinta au participat o parte a salariatilor care detin actiuni in cadrul societatii, precum si noul detinator al pachetului de actiuni care a apartinut pana de curand APAPS. Pe ordinea de zi a adunarii s-au aflat propunerile privind aprobarea bilantului contabil pe anul trecut, precum si confirmarea raportului de gestiune. Majoritatea actionarilor au aprobat fara comentarii insiruirea de date si cifre prezentate de membrii Consiliului de Administratiei, referitoare la bilantul contabil al perioadelor 2004-2005. In ceea ce priveste aprobarea raportului de gestiune, cel mai nou actionar al "Spicului", Costel Beiu, a facut numeroase comentarii cu privire la prezentarea acestuia. Beiu si-a facut publica nemultumirea referitoare la faptul ca raportul a fost expus de membrii Consiliului de Administratie, fara autorizatie speciala in acest sens, si nu de comisia de cenzori. Supusa la vot, descarcarea de gestiune pe anul in curs a fost respinsa.Un alt punct aflat pe ordinea de zi a fost reprezentat de propunerea de completare a Consiliului de Administratie al societatii, iar persoana desemnata pentru noua functie a fost tot proaspatul actionar al societatii. La randul sau, Beiu a si trecut la fapte desemnand doua persoane care urmeaza sa faca parte din cadrul comisiei de cenzori. Desi nu au fost dezbatute, propunerile au fost consemnate ca aprobate.Pe lista suplimentara a sedintei, la categoria diverse, au fost redate solicitarile apartinand unor actionari ai societatii, in legatura cu situatia a doua mori din teritoriu. Astfel, Radu Marcel din Harsova a solicitat Adunarii generale a actionarilor exploatarea prin inchiriere a cladirii-moara din localitate in vederea atragerii de fonduri. Totodata, cel de-al doilea adresant, din localitatea Tariverde, a adus la cunostinta actionarilor faptul ca moara din localitate nu face obiectul Legii 10, astfel incat ea poate fi supusa vanzarii. Deoarece situatia celor doua mori din judet trebuie analizata, membrii Consiliului de Administratie au hotarat amanarea dezbaterilor cu privire la aceste doua cazuri.

Morarii cer respectarea prevederilor legale

Desi anuntata ca o intalnire tensionata, majoritatea morarilor prezenti la adunare nu au reprosat nimic actionarului Beiu, obiectiile acestora fiind indreptate asupra APAPS. Problemele morarilor din judet au fost provocate de vanzarea pe piata de capital a unui pachet care reprezinta 40% din actiunile detinute de APAPS la Spicul care au fost vandute lui Beiu Costel, la sfarsitul lunii martie 2004.In cursul anului 1990, in baza deciziei nr.652 din 23 noiembrie, a fost infiintata Societatea Comerciala "Spicul" S.A care a preluat de la vechiul IJPIPS Constanta 25 de mori, din localitatile judetului. Anul trecut, societatea detinea un procent de 60% din pachetul de actiuni, in timp ce 40% apartinea APAPS. De-a lungul timpului, conducerea societatii si-a manifestat intentia de a cumpara pachetul de actiuni detinut de APAPS insa de fiecare data raspunsul a fost negativ, motivandu-se ca utilajele sunt grevate de Legea nr. 119/1948, Legea Nationalizarii. Potrivit prevederilor legale, mostenitorii au dreptul conform Legii 10/2000 sa solicite restituirea in natura sau compensatie baneasca a bunurilor confiscate cu multi ani in urma. Totodata, vanzarea actiunilor s-a efectuat intr-o perioada nepotrivita, deoarece societatea Spicul se judeca cu 15 mostenitori care solicita restituirea proprietatilor in natura.Prezent la adunarea generala, unul dintre salariatii si actionarii societatii, primarul comunei Amzacea, Constantin Radu, a reclamat faptul ca APAPS a vandut pachetul de actiuni fara sa aduca la cunostinta salariatilor acest lucru. Astfel, pe 1 mai 2004, printr-o prevedere legislativa APAPS a fost desfiintata. Potrivit celor declarate de primarul din Amzacea, cu o zi inaintea intrarii in vigoare a legii, pe 30 aprilie 2004, a fost emisa o hotarare prin care se oferea vanzarea procentului detinut de APAPS. "Informarea cu privire la desfasurarea licitatiei s-a publicat in paginile a doua ziare nationale, fara a se lua insa in seama faptul ca actionarii din mediul rural nu pot afla de acest demers", a explicat Constantin Radu.

Un nou termen in procesul "Spicul" versus Beiu

Conducerea societatii "Spicul", profund nemultumita de faptul ca intentiile sale de cumparare a pachetului de actiuni au fost refuzate in repetate randuri, a inaintat actiune in instanta in vederea anularii actelor de vanzare-cumparare. Sentinta a dat insa castig de cauza cumparatorului. Considerand ca hotararea este ilegala si netemeinica, S.C "Spicul" a facut apel. Instanta a fixat urmatorul termen de judecata in primele zile ale lunii mai.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Societatea Română de Măsurări Ziua Mondială a Metrologiei 2024

20 May 2024 126

CERONAV a depus candidatura pentru un post în comitetul director al EDINNA

20 May 2024 197

S-a încheiat evaluarea pentru perioada 2019-2024 Notă maximă pentru managerul Teatrului de Stat Constanța! (DOCUMENT)

20 May 2024 221

Afaceri Constanța O firmă din Galați va realiza reambularea topografică a intravilanului comunei Corbu (DOCUMENTE)

20 May 2024 187

DGASPC Constanța Noi case de tip familial, în prag de inaugurare - 27 de copii din centrul de plasament „Delfinul” se mută la casă nouă

20 May 2024 291

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN7

20 May 2024 180

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

20 May 2024 331

DGEP Constanța Certificatul privind domiciliul înregistrat în Registrul Național de Evidență a Persoanelor

20 May 2024 239

PUZ la Mediu COMCM SA Constanța intenționează să ridice imobile de 10 etaje în zona bulevardului Aurel Vlaicu

19 May 2024 958

Deputatul Iusein Ibram, o nouă nominalizare pentru a reprezenta UDTR în Parlamentul României (GALERIE FOTO)

19 May 2024 389

1.500 de tătari, la marșul UDTTMR, la comemorarea a 80 de ani de la Surghiunul din 18 mai 1944 (FOTO)

19 May 2024 813

Oficial de la ANR Constanța despre accidentul de navigație de la Sf .Gheorghe Este posibil ca nava implicată să fie cea care a apărut în presa bulgară

19 May 2024 540

Tribunalul Tulcea, termen nou în dosarul insolvenței Alcovin SRL, din Tulcea! Firma deține celebra Cramă Măcin, furnizor al Casei Regale a României!

19 May 2024 341

În atenția șoferilor! Transport agabaritic pe ruta Agigea-Slătioara

19 May 2024 345

Infotrafic Cum se circulă astăzi pe arterele principale, la orele dimineții

19 May 2024 386