Ce se întâmplă cu proiectele aprobate de Guvern la Lumina

Banii ceruţi şi aprobaţi de Guvern pentru proiectele mari de infrastructură iniţiate de administraţiile publice locale se lasă aşteptaţi. Nici nu au început bine lucrările pe Hotărârea de Guvern numărul 577 de la Lumina, că acestea au şi fost sistate. Motivul? „Guvernul a oprit finanţarea”, a precizat primarul Dumitru Chiru. În aceeaşi situaţie se află şi alţi primari din judeţ. Îi amintim aici numai pe cei de la Ostrov şi Pecineaga, cărora Executivul le-a aprobat, de asemenea, proiecte pe HG 577, fără a le asigura finanţarea. 

Investiţii de peste 30 de milioane de lei

Dumitru Chiru, şeful autorităţii locale de la Lumina, a menţionat că, în ceea ce îl priveşte, Guvernul i-a aprobat trei proiecte privind începerea lucrărilor la reţeaua de alimentare cu apă în satul Sibioara, demararea obiectivului de investiţii „Staţie de epurare şi canalizare la Oituz" şi realizarea de lucrări de asfaltare a drumurilor din localitatea Lumina. Din cauza lipsei finanţării, lucrările la cele trei obiective au fost suspendate la scurt timp de la demararea lor.
Precizăm că pentru înfiinţarea reţelei de alimentare cu apă potabilă în localitatea Sibioara valoarea estimată a lucrărilor se ridică la suma de 7.982.086 de lei. De asemenea, pentru derularea obiectivului „Staţie de epurare şi canalizare la Oituz”  investiţia este de aproximativ 8.585.860 de lei. Totodată, potrivit anunţului de achiziţie publică, valoarea estimativă a proiectului denumit „Îmbunătăţirea reţelei de străzi în comuna Lumina” este de 15.790.624 de lei fără TVA.

„Lucrarea la grădiniţă va trebui să o termin eu”

Primarul Dumitru Chiru a primit o veste proastă şi din partea Consiliului Judeţean Constanţa. Instituţia judeţeană se ocupa de amenajarea unei grădiniţe cu program prelungit şi a unei creşe pe raza localităţii Lumina, obiective la care a anunţat că renunţă. „La următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean se va da o hotărâre prin care CJC predă Consiliului Local Lumina imobilul pe care l-a luat în administrare pentru construirea celor două instituţii”, a explicat Dumitru Chiru. Şeful autorităţii locale susţine că este obligat să finalizeze până în toamnă investiţia, altfel 200 de copii nu vor putea fi înscrişi la grădiniţă. „Lucrarea va trebui să o termin eu, cu bani de la bugetul local, altfel în toamnă 200 de copii rămân fără locuri la grădiniţă”, a subliniat primarul comunei Lumina. 
Atât grădiniţa, cât şi creşa sunt amenajate în spaţiul unei foste unităţi militare, unde au mai fost construite de administraţia locală de la Lumina şi de Consiliul Judeţean Constanţa o grădiniţă cu program normal şi o şcoală primară pentru copiii din localitate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Plaja din Vama Veche, confundată cu un tomberon de petrecăreți! Incredibil cum arată după distracția de noaptea trecută (VIDEO)

05 May 2024 346

„Sărbători luminate și pline de har!“. Mesaje de Paște fericit 2024

05 May 2024 397

LIVE ÎPS Teodosie - „Lumina din Cer a coborât în Ierusalim și a fost adusă și în orașul de la malul mării!” (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 May 2024 945

Mesajul PS Varlaam „ Lumina lui Hristos să intre şi să aducă prezenţa lui cerească”

04 May 2024 406

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

04 May 2024 479

RAJA anunță furnizarea apei cu presiune scăzută în Lumina, Corbu și Năvodari, județul Constanța

04 May 2024 855

ZIUA de Constanța vă dorește un Paște plin de armonie și iubire, înconjurat de cei dragi și binecuvântat de lumina divină!

04 May 2024 434

ÎPS Teodosie „În fiecare an Învierea Domnului este ca o sărbătoare nouă pentru că sărbătorile înnoiesc firea noastră“ (VIDEO)

04 May 2024 420

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

04 May 2024 512

Constanța ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

04 May 2024 540

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

04 May 2024 395

Mesaje de Paște fericit 2024. Urări și felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Paști

03 May 2024 2045

Programul ÎPS Teodosie în zilele de Paști. Procesiune cu Sfânta Lumină la malul Mării Negre

03 May 2024 462

Mohammad Murad, candidatul AUR pentru președinția CJC, scrisoare deschisă către toți tinerii constănțeni (VIDEO)

02 May 2024 594

Femeile PSD Constanța oferă daruri persoanelor vârstnice aflate în centrele de bătrâni din Poarta Albă, Negru Vodă si Municipiul Constanța

02 May 2024 694