Cum va fi împărţit Centrul de Sănătate Băneasa şi cine va beneficia de pe urma lui

Baneasa_Gelu_Iordache_primar_06.jpgConsilierii locali din Băneasa au aprobat, miercuri, în şedinţă de Consiliu Local, proiectul de hotărâre care viza propunerea de reorganizare a Centrului de Sănătate Băneasa. La începutul acestei săptămâni, au fost transmise Consiliului Judeţean Constanţa şi normele de funcţionare a Centrului de Sănătate Multifuncţional, prevederi care vor trebui să fie aprobate într-o şedinţă extraordinară a CL Băneasa

Primarul din Băneasa, Gelu Iordache, a vorbit, zilele trecute, despre centrul de permanenţă care va fi inaugurat, cel mai probabil, la începutul lunii august, dar şi despre schimbările care se vor face odată cu înfiinţarea noii structuri.

După desfiinţarea propriu-zisă a Spitalului de la Băneasa de acum câteva luni, localnicii din oraş, dar şi majoritatea celor din împrejurimi au fost puşi în faţa unei situaţii dramatice, mai ales pentru cei suferinzi şi care nici nu aveau posibilităţi financiare pentru deplasarea la un alt spital din zonă. După mai multe negocieri şi tratative, dar şi pentru că spitalul beneficia de aparatură foarte bună şi de spaţii îmbunătăţite, s-a hotărât înfiinţarea unui centru de sănătate multifuncţional, dar şi a unuia care va fi destinat persoanelor cu dizabilităţi. Săptămâna trecută la Primăria Băneasa a avut loc o întâlnire la care au participat medicii de familie din oraş şi localităţile din jur - Oltina, Ion Corvin şi Dobromir, dar şi un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică. Aceştia au discutat pe tema organizării acestui centru de sănătate, despre asocierea de medici care se va face şi despre programul pe care acesta îl vor avea. Chiar dacă medicii au fost, iniţial, mai reticenţi, în ceea ce priveşte această formă de lucru, într-un final, o parte dintre ei au fost de acord. Centrul va funcţiona într-o parte a clădirii fostului spital, iar primăria va fi cea care va suporta cheltuielile legate de utilităţi. „Vor fi şapte medici de familie, iar pentru cei care vor veni din localităţile apropiate, primăriile din Ostrov, Oltina, Ion Corvin şi Dobromir vor fi nevoite să suporte cheltuielile legate de transportul acestora", ne-a spus primarul oraşului, Gelu Iordache.

Construcţiile şi terenul aferent Centrului de Sănătate, predate CJC-ului

Baneasa_centru_ONLINE.jpgDe altfel, propunerea de reorganizare a Centrului de Sănătate Băneasa a fost dezbătută şi votată de consilierii locali în şedinţa de Consiliu Local de miercuri, când aleşii au fost de acord cu transformarea Centrului într-unul multifuncţional, unitate care nu va avea personalitate juridică şi care va fi integrat în structura Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, managementul asistenţei medicale urmând a fi preluat de către Consiliul Judeţean Constanţa. De menţionat că toate bunurile - construcţiile şi terenurile aferente - care aparţin oraşului Băneasa acum, vor fi date în folosinţă gratuită CJC-ului pe toată durata de funcţionare a Centrului de Sănătate Multifuncţional, după publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului privind reorganizarea centrului de sănătate Băneasa. „După desfiinţarea centrului s-a făcut curăţenie totală în incintă, acum nu ne rămâne să se înceapă activitatea, nu ne trebuie timp pentru pregătirea locului", a precizat primarul.

Se va deschide şi un centru pentru persoanele cu dizabilităţi

Un al treilea centru care va funcţiona în incinta fostului centru de sănătate este cel destinat persoanelor cu dizabilităţi, centru de care se va ocupa Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. Momentan nu se ştie care vor fi bolnavii care se vor interna aici. În judeţ, mai există aproximativ zece astfel de centre de acest gen.

Pentru a interveni într-un timp cât mai scurt la cazurile de urgenţă, la Băneasa se doreşte realizarea unui heliport, pe fosta bază sportivă din curtea şcolii. De altfel, la începutul acestei luni, administraţia judeţeană a semnat contractele de finanţare pentru proiectul ESOL - „Equipment to Save Our Life", în care parteneri sunt ISU „Dobrogea", Spitalul Judeţean şi două regiuni bulgare - municipalitatea Krushari şi General Toshevo. În cadrul proiectului, în valoare de şase milioane euro, este prevăzută şi achiziţionarea unui elicopter complet utilat, dar şi a unui echipament auto-utilitar pentru deplasarea pe teren accidentat şi pe zăpadă, un altul ce va fi utilizat la deszăpezirea drumurilor plus un autoturism. „Elicopterul va avea cinci cadre medicale care vor fi plătiţi din banii CJC-ului şi care va deservi întreaga zonă, de la Băneasa la Krushari, aflată la 30 de kilometri de graniţă", a mai adăugat edilul.

În ceea ce priveşte cabinetul de radiologie care funcţiona în vechiul centru de sănătate, primarul spune că ar vrea să-l deschidă din nou, cu atât mai mult cu cât există echipament foarte bun. Singura problemă în acest caz ar reprezenta-o lipsa medicilor specialişti. „Purtăm discuţii cu Spitalul TBC din Constanţa pentru a trimite o dată pe săptămână un medic specialist care să se ocupe. Noi am mai solicitat şi cu alte ocazii un medic radiolog, dar nimeni nu a venit pentru că este prea departe de Constanţa", a menţionat primarul.

Chiar dacă nu este tocmai un motiv de bucurie, de când a fost închis Centrul de Sănătate, administraţia locală a făcut o economie de trei miliarde de lei vechi la bugetul local.

Chiar dacă aleşii locali au aprobat, miercuri, hotărârea CL pentru reorganizarea Centrului de Sănătate, aceştia sunt nevoiţi să se reunească duminică, de la ora 10.00, într-o şedinţă extraordinară pentru a aproba şi normele de funcţionare ale viitorului Centru de Sănătate Multifuncţional pentru ca, în următoarea şedinţă de CJC, care va avea loc cel mai probabil săptămâna viitoare, să se poată emite hotărârea de înfiinţare a viitoarei instituţii spitaliceşti.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitație organizată de CNI ce vizează reabilitarea clădirii Centrului Multifuncțional din Pantelimon, județul Constanța (DOCUMENT)

19 Mar 2024 579

Primăria Corbu închiriază spațiu din cadrul imobilului „Centru multifuncțional cu activitate medicală pe specialități”

14 Feb 2024 457

Primăria Corbu, județul Constanța închiriază un spațiu din cadrul imobilului "Centru multifuncţional cu activitate medicală pe specialităţi",

13 Feb 2024 642

Afaceri Constanța Primăria Corbu închiriază un spațiu dintr-un imobil destinat desfășurării activității medicale. Când are loc licitația

11 Feb 2024 680

Primăria comunei Corbu, județul Constanța închiriază trei spații! Când va avea loc ședința publică

18 Oct 2023 962

Cinci case din comuna tulceană Baia vor beneficia de lucrări de reabilitare și igienizare. Cine și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

04 May 2023 1135

O firmă din Mogoșoaia va executa restul de lucrări pentru construirea centrului de zi de la Oltina, județul Constanța (DOCUMENT)

11 Mar 2023 1426

MDLPA Cseke Attila a semnat 9 noi contracte de finanțare. Unul din ele vizează o investiție în Constanța

05 Dec 2022 1291

Se construiește un centru comunitar multifuncțional în comuna tulceană Baia. Contractul pentru lucrări depășește jumătate de milion de euro

22 Sep 2022 1778

Cinci medici pediatri au început activitatea la punctul UPU-SMURD din cadrul Centrului Multifuncțional de Sănătate Năvodari

01 Jul 2022 1301

Primăria Negru Vodă, investiție de peste 3 milioane de euro pentru noul Centru multifuncțional de tineret din oraș. Cine îl construiește (DOCUMENT)

17 Jun 2022 1778

Mai multe creșe din municipiul Tulcea vor fi reabilitate. Ce societate se va ocupa de lucrări (DOCUMENT)

10 Jun 2022 1434

Tulcea Primăria Turcoaia a cumpărat un centru multifuncțional pentru pescari (DOCUMENT)

13 May 2022 2614

Coronavirus A fost deschis centrul de vaccinare de la Năvodari (galerie foto)

15 Mar 2021 1855

Reactivi pentru Centrul Multifuncțional de Sănătate Năvodari

14 Oct 2020 3193