Carti online

„Comunitatea Elenă din Constanţa“, de Stavros Manesis

Finalizată în jurul anilor 1940, tipărită la Atena în anul 1952 şi publicată în România, pentru prima dată, abia în anul 2013, lucrarea „Comunitatea elenă din Constanţa” poartă semnătura renumitului filolog grec Stavros Manesis, care a stat la Constanţa doar doi ani, „în timpul anilor şcolari 1938 - 1940”, timp în care, aşa cum precizează chiar el în prologul lucrării, a cunoscut îndeaproape Comunitatea Elenă din Constanţa, el lucrând aici ca profesor de gimnaziu.
„Călăuză preţioasă şi sprijin” în munca de investigaţie a autorului a fost doctorul Hector Sarafidis. Materialele scrise de acesta şi contactul direct cu comunitatea prin intermediul unui om de-al casei aşa cum era doctorul Sarafidis au făcut ca Stavros Manesis să adune în numai doi ani numeroase informaţii despre istoria grecilor din Constanţa.
Toate acestea au fost aşternute pe hârtie, în cadrul unei lucrări care ar fi trebuit să apară încă de la acea vreme şi în România. Condiţiile sociale şi politice nu au fost, însă, prielnice, lucrarea apărând numai în limba greacă la Atena în anul 1952. 
După anii 1990 lucrarea a fost descoperită la sediul organizaţiei din Constanţa de una dintre membrele comunităţii, dr. Despina Hagiu, care a şi tradus-o ulterior, împreună cu Diana Cărburean.  
Lucrarea este bilingvă, alături de versiunea în limba română, fiind redat integral şi originalul lucrării, în limba greacă.
 
Cartea a fost pusă la dispoziţia cotidianului ZIUA de Constanţa, spre digitalizare, de Comunitatea Elenă „Elpis“. 
Lucrarea are 119 pagini şi poate fi descărcată de mai jos. Dimensiune fişier: 22.3 MB
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cosmin Matei a semnat şi a început pregătirea cu FC Viitorul

26 Aug 2019 120

Pompierii constănţeni, solicitaţi pe Aleea Topolog pentru deblocarea unei uşi

26 Aug 2019 43

Sportul constănțean. Soții Andrei și Mirela Szemerjai, în doliu. Cine s-a stins din viaţă

26 Aug 2019 297

Primăria Constanţa angajează consilier

26 Aug 2019 119

Mai mulţi consumatori din Constanţa, fără apă

26 Aug 2019 112

Atenţie, şoferi! Bandă de circulaţie blocată pe strada Traian din Constanţa

26 Aug 2019 155

Asfaltarea şi modernizarea străzilor din Constanţa continuă (galerie foto)

26 Aug 2019 200

Mai mulţi utilizatori din localitatea Chirnogeni, fără apă

26 Aug 2019 136

Atenţie, şoferi! Trafic îngreunat în zona străzii Gheorghe Sasu din Constanţa

26 Aug 2019 135

Taxa de folosire a tramei stradale din Constanţa intră din nou în circuit

26 Aug 2019 250

Avarie RAJA. Mai multi utilizatori din Poarta Albă rămân fără apă potabilă

26 Aug 2019 148

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 august 2019

26 Aug 2019 224

Avarie în Constanţa. Trafic restricţionat pe strada B.P. Hasdeu

26 Aug 2019 182

„Hip Hip Zbumzzi. Lasă tehnologia și devino ZBUMZZI!“ se prelungeşte cu o zi! (Galerie foto)

26 Aug 2019 171

Accident rutier cu o victimă, spre localitatea Cumpăna

26 Aug 2019 329