Septimiu Bourceanu, senator PNL, mesaj de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989 (VIDEO)

Cu ocazia „Zilei Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989“, Septimiu Bourceanu, senator PNL, a transmis următorul mesaj de comemorare a  victimelor regimului comunist:
 
Astăzi, 9 martie, gândul nostru se îndreaptă către deținuții politici anticomuniști, acei eroi care au suferit chinuri groaznice și au murit în lagărele de muncă și penitenciarele comuniste. 

Singura „crimă“ de care s-au făcut vinovați acești români este că s-au opus unui regim totalitarist care le-a sugrumat valorile și credința. Pe Harta Sistemului Concentraționar 1945-1989, expusă în Sala 5, Sala Hărților, la Muzeul Sighet, vedem că, în Dobrogea, sunt 33 de locuri în județul Constanța și 11 în județul Tulcea, în care s-a manifestat din plin gulagul românesc.

Vorbim despre Canalul Dunăre-Marea Neagră, lagărul de la Periprava sau Cazinoul din Constanța, conform dovezilor descoperite odată cu restaurarea acestui simbol.

Suntem datori să nu uităm deținuții politici anticomuniști, să nu uităm jertfa lor și să conștientizăm că, datorită acestor oameni, putem acum să ne manifestăm liber.

Cinste lor!
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța

Citește și:
De la Memorialul Sighet la Memorialul Poarta Albă (VIDEO)

Au pătimit apărând credinţa şi demnitatea poporului roman. 9 martie - Ziua Detinuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989 (VIDEO)
 
Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Cruci din cuiele găsite în gropile unde au fost aruncați martirii de la Periprava

1693
Blestemul pământului de la Periprava: Nu s-a putut identifica niciun martir. Oasele deținuților politic au fost înhumate la Mănăstirea Dervent

1941
Rezistența Bisericii în fața comunismului: Rugul Aprins, mișcarea cu un caracter unicat în ortodoxie

2462
Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz - lagărele Medgidia și Poarta Albă (Foto+Video)

4643
Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz - lagărul Columbia (FOTO)

3572
Profesorul Vladimir Tismăneanu participă la un seminar despre totalitarism la Muzeul Victimelor Comunismului de la Washington

2215
 Fundația Culturală Memoria lansează volumul „Memoria anilor ’80. Nouă opozanți ai regimul comunist“. Ce eveniment editorial va mai avea loc în octombrie

11450
Fundația Culturală Memoria vă învită la două evenimente editoriale

26101
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român. Comunismul dinastic al lui Ceauşescu, 1965-1989 (VIDEO)

6867
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român. Suprimarea disidenţei, celebrarea liderului (VIDEO)

6220
#MemorialulPoartaAlbă: 14 Mai, Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste

6803
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român. Comunismul dinastic al lui Ceauşescu, 1965-1989

7869
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român. Plenara din iunie 1958

5415
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român. Plenara din iunie-iulie 1957 (VIDEO)

4970
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român. Efectele Revoluţiei maghiare din 1956 (VIDEO)

5139
#MemorialulPoartaAlbă:Raport final. Partidul Comunist Român. Ecourile destalinizării printre intelectuali (VIDEO)

8588
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român - Politica internă a PCUS și PCR după moartea lui Stalin (VIDEO)

6335
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român - Stalinismul dezlănţuit, 1948-1956 (VIDEO)

6690
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final. Partidul Comunist Român - Facțiunile care au funcționat în interiorul PCR în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (VIDEO)

5770
#MemorialulPoartaAlbă: Raport final - Partidul Comunist Român. De la cvasi-monarhie la democrație populară, 1944-1948 (VIDEO)

5356