#Dobrogea145: Tratatul de la San Stefano sau refuzul de a-i asculta pe români

 
După luptele sângeroase de la Smârdan, Grivița, Opanez și Plevna unde soldații români  s-au acoperit de glorie, opinia publică din Româmia aștepta cu răsuflarea întretăiată organizarea unui congres de pace care să consfințească rezultatul confruntărilor și să recunoască independența statelor din Balcani de sub dominație otomană, inclusiv a României.
Prima încercare de restabilire a păcii între combatanți s-a organizat la 19 februarie 1878, la San Stefano. În prealabil la 19 ianuarie 1878 se semnase la Adrianopol ( Edirne astăzi), un protocol care avea în vedere un armistițiu și acceptarea bazelor prealabile ale încheierii păcii.
Guvernul român dorea să participe la tratativele de pace, dar autoritățile țariste nu concepeau acest lucru. La 2 ianuarie 1878 guvrnul îl trimite pe colonelul Eracle Arion în Cartierul General rus de peste Balcani, activitatea diplomatică fiindu-i încredințată lui Nelidov.


Generalul Eracle Arion în calitate de guvernator al Bucureștiului
La notificarea misiunii colonelului Arion, Nelidov trimite un răspuns prin care se recomanda ca doleanțele noastre să se adreseze direct țarului. Trimisul nostru diplomatic generalul Ion Ghica, aflat la Sankt Petersburg, transmitea o telegramă prin care îl anunța pe Carol I, că România nu poate lua parte la tratativele de pace. Motivația era legată de faptul că România nu avea recunoscută independența din partea Puterilor Europene, iar interesele noastre urmau a fi apărate ( sic!) de către Rusia.
Protocolul de la Adrianopol a fost semnat fără a fi adus la cunoștința românilor, iar la San Stefano, Rusia și Turcia vor încheia un tratatul preliminar. La articolul 2 al acestui tratat se stipula recunoașterea independenței României din partea Turciei, dar la articolul 18, i se atribuia Rusiei sandjacul Tulcea, cu rezerva de a-l schimba contra Basarabiei.
Diplomații români au intervenit prin intermediul tuturor canalelor diplomatice pe care le aveau la îndemână pentru a fi primiți la tratative, dar nu au reușit să înduplece autoritățile de la Sankt Petersburg. Autoritățile țariste dădeau de înțeles că vor lua Basarabia, care nu fusese cedată României, ci Moldovei, iar această problemă va fi discutată cu puterea suzerană ( Turcia).
Pentru a distrage atenția de la adevărata problemă, se propunea preluarea tronului Bulgariei de către Carol I, lucru ce era nerealizabil, iar interesele noastre erau cu totul altele.
Creșterea influenței Rusiei și a panslavismului în Balcani au contribuit la nemulțumirea marilor puteri și a Turciei, care vor solicita organizarea unui nou congres de pace. Speranțele României renășteau în ideea de a avea un alt statut la noul congres european ce avea să se organizeze la Berlin.
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director din anul 2020 al Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Bibliografie selectivă
Titu Maiorescu, Istoria politică a României sub domnia lui Carol I, Editura Humanitas, București, 1994
T.C. Văcărescu, Luptele românilor în resbelul din 1877-1878, București, 1887
*** Istoria românilor, Compendiu, Editura fără frontire , Iași, 1994

Citește și:
#citeșteDobrogea Participarea Armatei române la operațiunile militare