#Dobrogea145: Ion Șerpescu, primarul comunei Mahmudia, mesaj de Ziua Dobrogei

 Ion Șerpescu, primarul comunei Mahmudia, mesaj de Ziua Dobrogei
Cu ocazia aniversării a 145 de ani de la revenirea Dobrogei la patria mamă, Ion Șerpescu, primarul comunei Mahmudia a transmis următorul mesaj de Ziua Dobrogei:

La 14 noiembrie, în urma Războiului de Independență din 1877-1878, a avut loc un important eveniment istoric pentru poporul român: unirea Dobrogei cu Patria-mamă. La acea dată, Carol I dădea următoarea proclamație către dobrogeni: „Locuitori de orice naționalitate și religie, Dobrogea - vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân - de astăzi face parte din România…“
Așa cum a proclamat și Carol I, pe meleagurile Dobrogei din acele vremuri, dar si de acum, conviețuiesc pașnic și armonios numeroasele comunități etnice. Turcii, tătarii, grecii, armenii, aromânii, evreii, bulgarii, rușii lipoveni, toți aceștia și-au lăsat amprenta asupra Dobrogei nu doar prin diversitatea culturală, ci și prin generozitate, adaptabilitate și simplitate.
Chiar și în Mahmudia, comuna căreia îi sunt primar, conviețuiesc pașnic o multitudine de etnii cu care colaborez zi de zi și de care sunt mândru că le sunt primar.
La mulți ani tuturor dobrogenilor oriunde s-ar afla!
Primar Șerpescu Ion

Sursa foto: Primăria Mahmudia
 
Citește și:  
Dobrogea 145, expoziție despre cetățile antice și Palatul Reginei Maria din Mamaia, în Parlament. Semnal pentru autorități despre nevoia de protejare a patrimoniului 

#sărbătoreșteDobrogea 

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#Dobrogea145:  Hristu Uzun, Director Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, mesaj de Ziua Dobrogei

572
#Dobrogea145: Delia Roxana Cornea, discurs manifest pentru salvarea Palatului Regal al Reginei Maria din Mamaia

11422
Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

12394
#Dobrogea145: Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Argamum

3365
#Dobrogea145: Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Noviodunum

19644
#Dobrogea 145: Prof. univ. dr. Florin Anghel - Patrimoniul istoric dobrogean are nevoie de viziune, de proiecte și de realizări

1737
LIVE VIDEO+TEXT: Dobrogea 145, expoziție despre cetățile antice și Palatul Reginei Maria din Mamaia, în Parlament (GALERIE FOTO+VIDEO)

2178
LIVE VIDEO+TEXT: Expoziția „Dobrogea 145” și la Constanța, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie (GALERIE FOTO+VIDEO)

1635
#Dobrogea145: Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Halmyris (GALERIE FOTO)

1359
#Dobrogea145: Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea (L)Ibida (GALERIE FOTO)

1393
#Dobrogea145: Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Callatis

1726
#Dobrogea145: Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Dinogeția (GALERIE FOTO)

1535
#Dobrogea145: Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea de la Adamclisi și Monumentul Tropaeum Traiani

1897
#Dobrogea145: Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Capidava (GALERIE FOTO)

1782
#Dobrogea145: Ionuț Rusu, viceprimar Municipiul Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

1116
#Dobrogea145: Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Histria

1619
#Dobrogea145: Dănuț Aelenei, deputat AUR Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

1140
#Dobrogea145: Ion Șerpescu, primarul comunei Mahmudia, mesaj de Ziua Dobrogei

#Dobrogea145: Ion Șerpescu, primarul comunei Mahmudia, mesaj de Ziua Dobrogei

1530
#Dobrogea145: Mirela Furtună, deputat PSD Tulcea, mesaj de Ziua Dobrogei

1242
#Dobrogea145: Mircea Marius Banias, deputat PNL Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

1147