Apă minerală cu E-coli, retrasă de pe piață

Apă minerală cu E-coli și cu alte bacterii, asta au descoperit comisarii Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului. Controalele au fost demarate la magazinele din Capitală și extinse ulterior până la producătorul din Prahova. Datorită suspiciunilor legate de cantitatea mare de apă neetichetată corespunzător, s-a decis prelevarea unor probe. Mii de litri de apă plată și minerală au fost retrase de la comercializare. Deocamdată nu se cunoaște cu exactitate în câte județe a ajuns apa contaminată.
„Tot de la același izvor și tot de la același operator economic, loturile 7, 10 și 47 prezentau bacterii. Cantitatea de 19,9 tone a fost retrasă și au fost aplicate sancțiuni de 15.000 de lei. A fost emisă și o decizie de încetare a practicii comerciale incorecte”, a declarat Alexandru Dunca, președintele ANPC.

Controalele au început la agenții economici din București, iar apoi s-a ajuns la producătorul din județul Prahova. ANPC a alertat Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, dar și Direcția de Sănătate Publică. De asemenea, au fost verificați aproximativ 1.000 de agenți economici, dar și alţi 36 de producători. În urma controalelor amănunțite au fost opriţi de la comercializare un milion de litri de apă îmbuteliată ale căror etichete nu erau corespunzătoare. Au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 15.000 de lei, iar activitatea companiei a fost suspendată temporar.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Transporturi agabaritice pe drumurile din Agigea, județul Constanța. Iată traseul

28 Apr 2024 555

În atenția șoferilor! Sunt anunțate transporturi agabaritice pe ruta Agigea RORO PTF, județul Constanța - Rafinăria Petro Brazi, județul Prahova

26 Apr 2024 554

Mai multe transporturi agabaritice vor circula pe drumuri din țară! Unul va porni de la Agigea, județul Constanța

24 Apr 2024 500

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Călărași – Agigea RORO PTF

24 Apr 2024 397

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea - Ploiești

23 Apr 2024 378

Centrul INFOTRAFIC 15 transporturi agabaritice, astăzi. Unul vizează Agigea!

22 Apr 2024 371

Atenție șoferi! Două transporturi agabaritice se vor deplasa pe traseul Agigea RORO PTF-București IMGB

22 Apr 2024 400

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe drumurile din județul Constanța

21 Apr 2024 513

CNAIR În atenția șoferilor! Transport agabaritic pe ruta Valea Seacă-Tulcea

20 Apr 2024 484

Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea RORO PTF - București IMGB

20 Apr 2024 412

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 658

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județele Constanța și Tulcea

18 Apr 2024 516

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

17 Apr 2024 279

Două transporturi agabaritice vor circula pe ruta Agigea RORO PTF-IMGB

15 Apr 2024 482

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

15 Apr 2024 502