Impozite mai mari pentru locuințe renovate

Dacă v-ați decis să faceți renovări de proporții ale locuinței după care să o vindeți, ar fi indicat să vă gândiți de două ori înainte să faceți acest lucru. Conform unei legi care a fost recent adoptată de către parlament, toți cei care fac modificări mari locuințelor, vor plăti impozite locale majorate.
 
Cu alte cuvinte, valoarea imobilului crește odată cu renovările aduse acestuia. Așadar odată cu acest lucru cresc și taxele. Lucru care nu va încuraja în nici un fel românii să își consolideze proprietățile care sunt în paragină.
 
”Ca un exemplu concret, în Italia, din valoarea investiției 36% sau 38% din această valoare, este subvenționată prin scutiri de la taxe de către Primărie.” a declarat Constantin Rosoga, broker imobiliar.
 
Cum exact este definită o îmbunătățire majoră?
 
 ”O acțiune complexă care cuprinde lucrări la structura de rezistență a clădirii, pentru aducerea acesteia în cerințele fundamentale de rezistență, de stabilitate precum și după caz lucrări la ceea ce înseamnă calitatea ambientelă-arhitecturală a clădirii.” a adăugat Constantin Rosoga, broker imobiliar.
 
Renovările de acest gen aduse clădirilor trebuie declarate și la Serviciul Public de Impozite şi Taxe. Potrivit reprezentanților acestora, în cazul clădirilor dobândite în ultimii trei ani, precum şi pe parcursul anului 2013, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra valorii de intrare în patrimoniu. Adică:
 
 „În cazul în care o clădire nu a fost reevaluată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referinţă, 2013, sau ultima reevaluare a fost realizată în perioada 01.01.2008 - 31.12.2009, cota impozitului pe clădiri este de 20%. Dacă ultima reevaluare a fost realizată înainte de 01.01.2008, atunci cota impozitului este de 40%.” a declarat Virgina Uzun, directorul executiv al SPIT.
 
În acest caz, românii care vor să își renoveze locuințele, trebuie să aibă mai mulți bani și în buzunar pentru a-i plăti statului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avocatnet.ro Toți proprietarii cu firmă în casă trebuie să depună la Fisc o declarație pentru calculul impozitului pe locuințe (documente)

08 Jan 2016 4984

Impozite mai mari din 2015

29 Jul 2014 2309