Litoral TV A început toaletarea pomilor în Constanța

Oraşul Constanţa poate fi confundat în această perioadă cu un şantier în toată regula. În zona Peninsulară se construieşte de zor, iar pe mai multe străzi din municipiu sau în mijlocul unor intersecţii semaforizate au loc reparaţii. Tot ceea ce lipsea din acest haos era tăierea pomilor, la cerere sau din propria iniţiativă a Primăriei. Zgomotul asurzitor al drujbelor a răsunat în mai multe locuri din oraşul Constanţa. Motivul a fost toaletarea, dar şi tăierea pomilor care sunt uscaţi sau prezintă riscuri de prăbuşire. Ce părere au constănţenii despre această acţiune?
 
“Părere bună pentru că înfrumusețează aspectul și ajută, mai ales dacă încurcă firelele electrice” a spus un constănțean.
 
Reprezentanţii Serviciului Spaţii Verzi din cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală (SSVDGC) din cadrul Primăriei Constanţa spun de ce pe lângă toaletarea pomilor, are loc şi tăierea acestora.
 
“Din cauza vârstei, din cauza pericolului pe care îl reprezintă fie pentru imobile sau autoturisme. Tăierile se fac la cererea asociațiilor de locatari. Ne dorim să prevenim eventualele pagube materiale.” a afirmat Marius Ciornat, inspector SSVDGC Constanţa.
 
Sunt voci care spun că de fiecare dată când Primăria Constanţa porneşte o acţiune de toaletare şi tăiere a pomilor, uită să şi planteze ceea ce a distrus. Şi asta nu se întâmplă de acum, ci de ani buni. Efectele, spun aceştia, se pot vedea în temperaturile caniculare din fiecare vară şi în lipsa oxigenului.
 
“E normal să fie înlocuiți, cine pune alții în loc? Constanța a rămas fără verdeață.” a declarat o constănțeancă.
“Trebuie să ne gândim foarte bine când îi tăiem, pentru că oxigenul este dat de copaci.” a spus o altă constănțeancă.
 
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, în locul tuturor pomilor tăiaţi vor fi plantaţi alţi arbori. Rămâne de văzut dacă plantarea de pomi va avea loc doar scriptic sau îi vom putea vedea şi-n realitate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

gicuta

28 Feb, 2014 18:00

sa planteze primaria copaci,n-ai sa vezi?..pe ferdinand au fost casapiti,fara mila,copaci care erau ok (vezi buturugile ramase)ce asigurau,in zilele toride,racoarea trecatorilor !

Articole asemanatoare

Elevii din Constanța sunt așteptați la Târgul Ofertelor Educaționale 2024

17 May 2024 113

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Deleni, județul Constanța (DOCUMENTE)

17 May 2024 117

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Elevii constănțeni au participat la prima ediție a Concursului județean de chimie „Sorin Roșca”

17 May 2024 114

Primăria Constanța Un nou pas spre construirea Policlinicii Municipale, cu specializarea cardiologie și oncologie (FOTO)

17 May 2024 133

CT BUS Liniile 5-40 și 14 din Constanța , deviate sâmbătă, 18 mai, din cauza unor lucrări

17 May 2024 104

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Cumpăna (DOCUMENTE)

17 May 2024 167

Teatrul „Căluţul De Mare” din Constanța anunță programul în perioada următoare

17 May 2024 150

Autorizație de construire pentru un nou loc de joacă pe strada Ștefăniță Vodă din Constanța

17 May 2024 133

Activități preventive la Constanța! Iată unde au fost polițiștii

17 May 2024 123

Acționarii Model Constanța SA Constanța, certificat de urbanism pentru consolidarea clădirii de pe strada Vasile Alecsandri

17 May 2024 170

Acțiuni ale polițiștilor din Constanța. Iată ce au constatat

17 May 2024 133

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Crucea (DOCUMENTE)

17 May 2024 170

CT Bus anunță întârzieri pe mai multe linii, ca urmare a aglomerației din centru

17 May 2024 258

Știri Constanța Șofer băut, prins la volan de polițiști după ce a cauzat un accident rutier

17 May 2024 211

LIVE TEXT MINA Constanța celebrează 145 de ani de activitate muzeală (FOTO+VIDEO)

17 May 2024 244