Litoral TV Creştinii din Năvodari o cinstesc pe Sfânta Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită astăzi de Biserica Ortodoxă. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii s-au îndreptat spre lăcașele de cult pentru a-i aduce un omagiu. Moaștele Cuvioasei se află la Catedreala Mitropolitană din Iași iar Hramul ei prilejuiește unul dintre cele mai mari pelerinaje ale ortodoxiei.
 
Sfânta Parascheva s-a născut în apropiere de satul Epivat din Tracia și l-a slujit pe Dumnezeu. Este cunoscută de ortodocși ca fiind un exemplu de bunătate: şi-a dedicat viața celor nevoiași.
 
“Sfânta Cuvioasă Parascheva, încă de când a ajuns aici, în țara Moldovei adusă de domnitorul Vasile Lupu a fost ocrotitoarea țării Moldovei după care s-a extins pentru că românii, fiind un popor credincios, au apelat la moaștele Cuvioasei Parascheva și aceasta a îndeplinit dorințele oamenilor”, a declarat preotul paroh, Vasile Vasile.
 
Sfânta Parascheva este și ocrotitoarea orașului Năvodari. De la primele ore, locuitorii s-au îndreptat cu mic cu mare spre biserica ce poartă încă din anul 1986 Hramul Sfintei Parascheva. După slujba de cinstire a Cuvioasei Parascheva, năvodărenii au luat parte la o agapă frățească.
 
„Urmează o agapă frățească cu toți cei prezenți în biserică dar și cu cei care nu participă la slujbă, dar vin la masă. Noi suntem bucuroși că nu suntem singuri și că Sfânta Cuvioasă Parascheva adună cât mai mulți credincioși la serbarea ei”, a declarat preotul paroh, Vasile Vasile.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar Ortodox 14 octombrie - Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși

14 Oct 2023 2388

Județul Constanța Începe „Hramul Bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva” la Cumpăna. Iată care este programul

12 Oct 2023 1315

Calendar ortodox 14 octombrie 2022. Sărbătoare mare pentru creștini

14 Oct 2022 1326

Sfânta Parascheva. Unde avem, în județul Constanța, biserici cu hramul sfintei Parascheva

14 Oct 2020 6937

Biserica „Sfânta Parascheva” din Cumpăna își prăznuiește hramul

13 Oct 2020 2549

Programul slujirii ierarhilor din sud-estul României în Duminica de după Botezul Domnului

12 Jan 2020 2577

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Procesiune la Năvodari. Povestea Sfintei Parascheva

13 Oct 2019 2331

Şapte copii aflaţi în asistenţă maternală vor fi creştinaţi la Cumpăna, de Sfânta Cuvioasă Parascheva

12 Oct 2019 1880

Slujbă de sfințirea bisericii din Ovidiu. Ce moaşte vor fi aduse spre închinare

06 Oct 2019 2863

Biserica cu hramurile ,,Adormirea Maicii Domnului și Sfânta Cuvioasă Parascheva" va fi sfinţită duminică

03 Oct 2019 2261

Botez social Patru copii aflaţi în asistenţă maternală vor fi creştinaţi la Cumpăna, de Florii

18 Apr 2019 2295

Daruri pentru copiii din comuna Cumpăna de la elevii Școlii Gimnaziale nr. 33 „Anghel Saligny“ (galerie foto)

14 Dec 2018 2255

Arhiepiscopi şi preoţi, în maşini de lux la sfinţirea unei biserici - „Am crezut că e vreo nuntă cu manelişti” (video)

18 Jun 2018 6352

Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea familiei De ce este interzis astăzi să calci, să coşi şi să găteşti

14 Oct 2017 9903

Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Parascheva Ce este interzis să faci în această zi, dacă vrei să eviţi durerile de cap

14 Oct 2016 5831