Litoral TVDecizii la nivel înalt

Modificarea Constituţiei şi regionalizarea României au fost principalele subiecte de pe ordinea de zi de la întâlnirea comitetului executiv al Partidului Social Democrat care s-a desfăşurat la Mamaia. Premierul Victor Ponta susţine descentralizarea ţării în 10 regiuni, una dintre ele fiind Dobrogea, în varianta propusă de liderii locali.
Acesta a fost de altfel şi un punct important de pe ordinea de zi a şedinţei Comitetului Executiv Naţional PSD. În cadrul şedinţei liderii PSD au fost de acord cu împărţirea pe 10 regiuni, una dintre ele fiind Dobrogea.

“Eu cred că Dobrogea are potenţialul economic, natural și toate celelalte date pentru a  fi o regiune care să se dezvolte foarte bine şi economic şi mai ales pe potenţialul turistic, în aşa fel încât susțin ideea de a avea regiunea Dobrogea […] şi să vină cineva de la Focşani până al Constanţa e absurd, mai ușor e să meargă în București, deci Dobrogea din punctul meu de vedere are potențialul să fie o regiune separată.”, a declarat premierul Victor Ponta.

Un alt obiectiv principal pentru PSD este schimbarea Constituţiei. În acest sens, premierul urmăreşte să organizeze referendumul anul viitor chiar la primul tur al prezidenţialelor.

“Vom propune în cadrul USL ca referendumul pentru modificarea Constituţiei să aibă loc odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în acest fel este timp suficient un an de zile, nu doar pentru a primi opiniile comisiilor europene dar mai ales pentru dezbateri şi pentru a îmbunătăţi proiectul.”, a declarat premierul Victor Ponta. 

Un aspect important pentru social democraţi îl reprezintă şi alegerile europarlamentare, la care premierul se aşteaptă să  obţină peste 35 la sută din voturile electoratului. Partidul Social Democrat va merge separat pe liste.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri electorale 2024 Cornel Bulancea a contestat în instanță decizia Biroului Electoral de Circumscripție nr. 6 Hârșova

03 May 2024 437

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 350

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 299

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 624

Femeile PSD Constanța oferă daruri persoanelor vârstnice aflate în centrele de bătrâni din Poarta Albă, Negru Vodă si Municipiul Constanța

02 May 2024 598

Instanța a tranșat disputa PSD și PNL pot renunța la candidatul comun la Primăria Capitalei

01 May 2024 557

Reprezentantele Organizației Județene de Femei Constanța a Partidului Social Democrat vor oferi daruri cu prilejul Paștelui

01 May 2024 454

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 550

Județul Constanța În prag de sărbătoare, 21 de copii ai comunei Cumpăna au primit daruri (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 521

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 594

Lista candidaților la Consiliul Județean Constanța din partea PSD Constanța

29 Apr 2024 2155

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1280

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 519

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 792

Dosar incomplet Pesedistul Adrian Stan, obligat să redepună dosarul de candidatură pentru Consiliul Local Techirghiol!

28 Apr 2024 560