Litoral TV Vizită oficială la Constanţa

Performanţele Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare au fost apreciate de ministrul turc al Sănătăţii, care s-a arătat interesat să implementeze sistemul în Tucia. Prezent la Constanţa, acesta a declarat că în urma protocolului de colaborare dintre cele două ţări mai sunt puncte care trebuie modificate, însă România poate să înveţe de la turci cum să atragă investitii.

Ministrul Sănătăţii al Turciei, Mehmet Muezzinoglu s-a întâlnit la Constanţa cu muftiul cultului musulman din România, Iusuf Muurat, de la care a primit cadou un tablou.

“Este a doua vizită a unui ministru în perioada de sărbători. Domnul ministru al afacerilor externe a venit cu ocazia Ramazam Bairamului anul trecut, iar astăzi domnul ministru al Sănătăţii este alături de noi, iar asta denotă faptul că Turcia este alături de comunitatea turco-tătară din România.”, a declarat Iusuf Muurat, muftiul cultului musulman din România.

După această întâlnire, ministrul turc s-a întâlnit cu Prefectul Constanţei, apoi a vizitat Moscheea Carol I, Geamia Hunchiar şi a participat la o întâlnire de Bayram cu membrii comunităţii turce şi tătare din Constanţa. Joi însă a avut loc o întâlnire importantă între Ministrul Sănătăţii din România, Eugen Nicolăescu şi omologul său din Turcia.

“Între ministerele Turciei şi României există o colaborare mai veche şi protocoale semnate în trecut. Am revizuit împreună cu Ministrul Sănătăţii din România protocolul de colaborare în domeniul Sănătăţii şi am decis că există puncte care trebuie modificate şi actualizate. Am decis împreună cu omologul meu să organizăm în fiecare an simpozioane pe teme de Sănătate, în Turcia şi în România. În Turcia, în ultimii ani s-au făcut importante investiţii în domeniul Sănătăţii şi am discutat cu reprezentanţii Ministerului cum pot fi atrase aceste investiţii şi în România.” a declarat Mehmet Muezzinoglu, Ministrul Sănătăţii al Turciei.

În aceeaşi zi, oficialul din Republica Turcia a mers la Medgidia pentru a vizita geamia Abdulmegid şi Colegiul Naţional Kemal Atatrk.

“ Acum cinci ani am fost în Turcia cu familia și m-a costat mai ieftin decât în România. Comunitatea musulmană este foarte bine tratată în românia și suntem privilegiați față de alte țări.” a spus preşedintele UDTTMR Amet Varol.

Ministrul Sănătăţii din Turcia a părăsit Constanţa de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, la bordul unei curse directe cu destinaţia Istanbul.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Argeș - Echipajele medicale SMURD au preluat și transportat la spital o persoană de sex feminin

17 May 2024 165

ISU Harghita Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

16 May 2024 218

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 6476

Alertă în această dimineață la Constanța! Mai multe persoane, evacuate dintr-un bloc de pe bulevardul 1 Mai după izbucnirea unui incendiu (GALERIE FOTO)

16 May 2024 1124

Știri Constanța UPDATE. Incendiu la o locomotivă la ieșire din Poarta Alba spre Murfatlar! (FOTO+VIDEO)

15 May 2024 1133

ISU Harghita Bilanțul misiunilor din ultimele 5 zile

15 May 2024 238

Accident rutier pe strada Dreptății din municipiul Constanța. Două autoturisme, implicate

14 May 2024 782

UPDATE Județul Constanța Accident rutier între Poarta Albă și Nazarcea! Intervin pompierii

14 May 2024 834

UPDATE Oficial de la IPJ Tragedie în KM5 din Constanța - Un adolescent de 17 ani s-a spânzurat

14 May 2024 4074

Știri Constanța Cine este bărbatul care s-a aruncat de pe podul de la Agigea? (VIDEO)

14 May 2024 2369

Accident în Năvodari! Un pieton a fost lovit de mașină

14 May 2024 478

IGSUBilanțul misiunilor

14 May 2024 205

UPDATE Constanța Carambol pe bulevardul Aurel Vlaicu! O persoană a fost rănită

14 May 2024 613

Un bărbat de 37 de ani s-a aruncat de pe podul rutier Agigea. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

14 May 2024 1509

Știri Constanța Accident rutier pe Șoseaua Mangaliei - un biciclist a fost rănit

14 May 2024 484