Zilieri de lege nouă

O nouă lege a zilierilor va intra în vigoare din 17 iunie. Agenții economici care angajează zilieri vor avea obligația să întocmească un nou model de registru de evidență a activității acestora, care va fi trimis Inspecției Muncii în fiecare lună.

Procedura de obţinere a registrului nu s-a modificat, astfel că actele necesare eliberării registrului de evidenţă a zilierilor sunt următoarele: cerere tip pentru eliberarea registrului, delegaţie specială pentru ridicarea registrului, copie CUI, copie a actului de identitate a persoanei delegate.

Registrul de evidență a zilierilor este un document cu regim special și se comandă în baza actelor prezentate mai sus care se depun la sediul ITM.

Prețul achiziționării unui astfel de registru nu a fost modificat, fiind în continuare 81,84 lei. Noile reglementari stabilesc că plata zilierilor se poate face inclusiv electronic, la sfârșit de săptămână dacă părţile convin în acest sens şi că tariful pe oră pentru acest tip de servicii se va raporta la salariul minim brut pe țară, care în momentul de față este 5 lei/oră şi urmează a fi majorat de la 1 iulie la 5,3 lei/oră. Prevederea prin care limita maximă era de 10 lei/oră a fost abrogată prin noua lege.

Menționăm faptul că activități cu caracter ocazional se pot presta în următoarele domenii: agricultură, vânătoare şi pescuit, silvicultură, exclusiv exploatări forestiere, piscicultură şi acvacultură, pomicultură şi viticultură, apicultură, zootehnie, spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, publicitate, activităţi cu caracter cultural, manipulări de mărfuri, activităţi de întreţinere şi curăţenie.

Din 17 iunie, însă, la aceste activităţi se adaugă şi cele de cercetare-dezvoltare în științe sociale și umaniste sau cele de organizare a expozițiilor. O nouă dispoziție prevede că, în cazul în care un zilier are un accident de muncă, angajatorul va plăti toate cheltuielile aferente îngrijirii medicale a acestuia, dacă accidentul s-a produs din vina beneficiarului. Legea, ce va intra în vigoare în 17 iunie, a fost publicată în 19 martie 2014 in Monitorul Oficial al Romaniei, numărul 192.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la CFR despre accidentul mortal de la Medgidia, județul Constanța

10 May 2024 478

UPDATE Accident feroviar în gara Medgidia, județul Constanța. Victima a decedat!

10 May 2024 822

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

10 May 2024 386

Județul Constanța Accident pe autostradă! Un TIR și o autoutilitară s-au lovit (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 653

Acțiuni de control ale polițiștilor în Județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

10 May 2024 275

Accident rutier la ieșirea din municipiul Tulcea! Date oficiale de la IPJ Tulcea (FOTO)

09 May 2024 678

UPDATE. Accident cu victime la ieșirea din Tulcea către Agighiol. Implicate un microbuz și o mașină de teren (FOTO+VIDEO)

09 May 2024 844

Judecătoria Mangalia Audieri în Dosarul 2 Mai. Tatăl lui Sebi - „Tot ce vedem ne aduce aminte de băiatul nostru”

09 May 2024 453

Audieri în Dosarul 2 Mai Imaginile tragediei, în cuvinte - Mama lui Sebi - „Viața noastră ca familie s-a terminat. Cimitirul a devenit o a doua noastră casă”

09 May 2024 482

Nemulțumiri în sala de judecată Mama tinerei ucise în accidentul de la 2 Mai, către judecătoare - „Chiar nu știți nimic?”

09 May 2024 800

Accident rutier în incinta Portului Constanța. Un tânăr de 22 ani a fost rănit

09 May 2024 524

Judecătoria Mangalia Victimele accidentului din 2 Mai fac declarații cutremurătoare - „Am coșmaruri noaptea. I-am văzut pe cei doi decedați”

09 May 2024 863

Știri Constanța Șoferi drogați și băuți, ori cu permisul suspendat, depistați de polițiști în trafic – unul a provocat un accident

08 May 2024 399

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Săcele în care o victimă a decedat

08 May 2024 627

Județul Constanța Accident între un autoturism și un biciclist la ieșire din localitatea Săcele. O victimă a decedat

08 May 2024 726