Campania a inceput. Unde sunt afisele?!

Pe panourile electorale din oraş, până ieri, alegătorii interesaţi de ceea ce vor vota pe 7 iunie, nu găseau decât afişele electorale ale PD-L. Adversarii politici liberali dar şi social-democraţii au avut parte de un start mai lent al campaniei pentru europarlamentare.

La patru zile de la startul campaniei electorale pentru europarlamentare, cu excepţia democrat-liberalilor, celelalte partide politice nu au început încă să atragă  atenţia alegătorilor. După experienţa ultimelor alegeri, partidele mizează pe faptul că abia pe ultima sută de metri cetăţenii se lasă convinşi de un partid sau altul.

Încă din week-end, afişele PD-L-ului erau singurele care ocupau spaţiul alocat publicităţii electorale. Se pare că, cel puţin din punct de vedere organizatoric¸ la aceste alegeri, democrat-liberalii sunt încă de la început mult mai bine mobilizaţi din moment ce sunt primii care s-au făcut remarcaţi pe panourile electorale din municipiu şi judeţ.

Unul dintre motivele principale pentru care partidele politice nu au pornit în forţă o campanie cu mize mari, în plan naţional, ar fi faptul că nici PSD-iştii, nici PD-L-iştii nu au un reprezentant de la Constanţa pe un loc eligibil. Cât despre PNL-işti, singurii care se pot lăuda cu un candidat pe un loc eligibil şi un altul pe unul neeligibil, până acum nici un semnal, mai ales că liberalii doresc să obţină un procentaj mult mai bun decât la ultimele alegeri.

Încet că e mai bine

Cât despre PSD-işti, care nici nu au primit încă la sediul partidului cele necesare desfăşurării campaniei, lucrurile merg într-un ritm normal. Dacă la europarlamentarele din 20007, echipa PSD-istă constănţeană avea motive reale să se ducă o campanie intensă de promovare a candidatului lor, tânăra actual deputat, Cristina Dumitrache, acum nereuşita social-democraţilor de a-l pune pe un loc eligibil pe Lucian Băluţ, le-a tăiat din elanul de muncă. Surse din PSD Constanţa au confirmat că, deşi se doreşte obţinerea a cât mai multe mandate de europarlamentari, staff-ul de la centru n-a trimis încă afişele şi nici toate materialele. „Vom face o campanie ponderată", au declarat surse din PSD. După muncă, şi rezultate. Aşa cum s-au definit cele două scrutinuri din 2008, mizele mari pe care localele şi parlamentarele le-au avut şi campania intensă dusă cu mult înainte de startul oficial al campaniei, au dus la rezultate foarte bune. Lucrurile luând acum altă direcţie, se poate ca social-democraţii nici să nu se preocupe prea mult de o campanie din care nu se văd din start beneficiile.

Liberalul Adriean Mihei, unul dintre şefii de campanie, ne-a declarat că echipa lor a început de aseară lipirea afişelor electorale, ce-i drept cu o întârziere semnificativă. „Nu ştiu prea multe despre cum a început campania, eu am fost la lansare la Braşov. Astăzi (n.r) avem o întâlnire la partid şi punem la punct detaliile". 

Nici peremiştii nu s-au făcut vizibili până acum, din moment ce abia în week-end s-au primit afişele. „Zilele următoare definitivăm echipele şi vom fi vizibili şi noi", a susţinut liderul judeţean al PRM, Niculae Gheorghe.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA, contract cu firma deținută de familia Bosînceanu (DOCUMENT)

16 May 2024 521

Licitații Constanța Achiziție de aproape 550.000 de euro a Șantierului Naval Mangalia. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

16 May 2024 448

Licitații Constanța Primăria Mangalia investește peste 2,6 milioane de euro în creșterea eficienței energetice a Liceului Callatis (DOCUMENT)

14 May 2024 550

Bursa Română de Mărfuri, Terminalul Constanța, vinde vagoane, materiale refolosibile feroase și neferoase și cumpără robineți (DOCUMENTE)

13 May 2024 441

Licitații Constanța Primăria Cernavodă vinde trei terenuri. Iată care sunt acestea

13 May 2024 1292

Primăria comunei Corbu, județul Constanța, bate palma cu o firmă pentru eficientizarea sistemului de iluminat public (DOCUMENT)

10 May 2024 1705

Licitații Constanța SRCF Constanța închiriază spații și terenuri (DOCUMENT)

10 May 2024 395

Cumpărări directe Constanța Primăria Independența investește în construirea unui podeț pe strada Bradului din localitate (DOCUMENT)

10 May 2024 371

Cumpărări directe Constanța Primăria Independența investește în construirea unui podeț în localitatea Tufani (DOCUMENT)

10 May 2024 341

RAR cumpără servicii de curățenie pe doi ani pentru cele 21 de reprezentanțe, inclusiv Constanța. Contract estimat la peste patru milioane de euro (DOCUMENT)

09 May 2024 384

Licitații Constanța Primăria Ghindărești cumpără echipamente digitale pentru unitățile de invățământ din comună (DOCUMENT)

08 May 2024 347

Licitații Constanța Primăria Comunei Independența vinde mai multe apartamente

02 May 2024 731

Cumpărări directe Constanța Primăria Medgidia, licitație deschisă pentru servicii de asistență și dezvoltare programe software (DOCUMENT)

02 May 2024 1249

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 502

Licitații Constanța Primăria Adamclisi a atribuit un contract de peste 800.000 de lei către două firme din București și Ploiești. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

01 May 2024 626