Afaceri made in România Şpagă la nivel înalt

mamaia_exotic_car_show_ionut_barbu_radu_mazare_tania_budi_ion_tiriac.jpgDupă prima parte a înregistrării unei conversaţii dintre Elan Schwartzenberg şi un posibil partener de business, azi aveţi a doua parte, iar mâine ultima. Veţi oberva cum se fac banii în România, comisioane şi jocuri politice.

Elan Schwartzenberg: "Deci, avem posibilitatea să punem un om. E un risc imens. Când fac calcule, estimez. Putem să luăm, sigur, minimum 500, maximum două milioane. Estimarea mea. Adică să luam, nu înseamnă să luăm acasă, noi. Presupune costuri de... eu am avansat, până acum, 40, plătiţi, eu am făcut calculul, dar eu mi-am lăsat 40 în sensul de ajutor generic. Înţelegi? Adică, pun şi eu umărul la o chestie la care se face aşa. În momentul în care au cerut 200, nah, e o chestie în care îmi pun timpul. Am fost rugat să nu spun, că sunt bani mulţi. Nu spui până după alegeri nimic. Ai acum ăia 40, o dată, ai pe aia 100 de prima dată, şi nu avem nimic împotrivă să ne cunoaştem cu încă doi, dac-o fi. Nu avem nimic împotrivă să stam cu oamenii de vorbă, să ne cunoaştem, dar după ce i-o numi. Până atunci nu ştie nimeni cine, cum, ce şi aşa mai departe. Gândeşte, ai timp, mai dormi o noapte pe asta. În faza iniţială, eşti blind pe mâna mea. Poziţia este un viceprimar într-unul din primele cinci oraşe şi "linked" cu campania primarului, în sensul că eşti donator, ai viceprimarul tău. Adică îi dăm bani lui Radu Mazăre pentru campanie, da, şi vin şi spun: vreau să fie Ionuţ Barbu viceprimar. El spune: Elan, ai un post de viceprimar, vezi că ai aici o listă de zece oameni pentru viceprimari şi eu spun: să fie Ionuţ Barbu al meu, par example.

Sau ne uităm la Timişoara unde am o relaţie. Bă, noi ştim că ne-am pus omul nostru acolo. În patru ani, volens- nolens, a concesionat un teren, a vândut un teren, un proiecţel cu băieţii ăştia cu asfaltul, suma... minimum 500 de mii, ai întors banii, 240 de mii ori doi ca să ştii că e garantată, mi se pare de bun simţ. La falsul de două milioane, nu mi se pare mult, să ştii, din partidul lor, într-unul din oraşele astea enumerate. Că s-a spus: băi, cât ai? Mai am doi oameni, să dau jumate din bani acum? Teoretic, îi duci tu jumătea asta din bani. Noi aşa o luăm, să zicem. Când a fost numit omu' pe două jumate, ne aşezăm la o masă şi spunem: D, cu D, ăştia-s oamenii, vicele e numai al nostru, poziţia noastră şi am contribuit şi la campanie. Suntem parte acolo cu ce putem face. Ce ştie Elan să facă: să pună două panouri, inclusiv două panouri . După părerea mea 51 la sută şanse să câştige, ca să nu zic un 99 la sută, dar zic 51 din N motive. Şi că ne luăm bani, teoretic, până acum, oamenii s-au cam ţinut de cuvânt, eu nu cred să facă mulţi pe branşa asta, pe direcţia asta. Unele le-am închis, unele le închid, altele sunt în curs.

Când se aşază pe scaun, trebuie momit cu încă 100 de mii, atunci. Mai dormi o noapte pe asta, nu-i cu panică. Eu, ca să fiu sincer, singur nu ştiu dacă pot s-o fac. Teoretic trebuie să ai nişte ponturi. Tu ştii că primarul are o mie de chestii pe cap. Noi dăm nişte directive, vezi că e o licitaţie de coşuri de gunoi. Eu am făcut din astea. Eu am acum un proiect, cu un mall de 40 de mii de metri pătraţi, ştii cum e ăla al turcilor din afara Bucureştiului. La Mamaia, Aqua Parcul pe care l-au făcut băieţii la Constanţa, tot ce-i împrejur, nu ştiu dacă îţi aduci aminte, ştii cum arăta Mamaia înainte? Cineva a tăiat copacii, băieţii cu asfaltul care fac asfaltul au aranjat toată parcarea, lumina, tot ce e acolo... Deci eu sunt foarte implicat, muncesc mult. Sunt în punctul ca după 1 iulie aştept să culeg roadele la nişte chestii. Fac în Iaşi, Cluj, Timişoara, Arad, Constanţa. Asta-i ce fac eu".

Sursa: http://www.reportervirtual.ro/


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1015

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 834

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 712

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 805

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 617

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1059

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 524

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 470

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 714

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3885

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 387

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 1383

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 380

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 586

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 1035