Asteroidul Apophis, ce ne-a vizitat în noaptea trecută, este mai mare decât ne-am imaginat

apophis.jpgAsteroidul Apophis, despre care oamenii de ştiinţă cred că s-ar putea ciocni cu Pământul în cursul acestui secol, este cu 20% mai mare decât se credea până acum. Descoperirea a fost anunţată de reprezentanţii Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Reprezentanţii ESA au anunţat că telescopul Herschel a scanat roca intitulată 99942 Apophis în cursul ultimelor zile pe măsură ce se îndrepta spre vizita pe care a făcut-o prin apropiere de Pământ în noaptea de miercuri, 9 ianuarie spre joi, 10 ianuarie.

Telescopul a dezvăluit că diametrul acestui asteroid nu este aşa cum se credea, de 250 metri (cu o eroare de măsurare de 60 de metri), oferind o măsurătoare mai exactă: 325 de metri, cu o eroare maximă de măsurare de 15 metri.

„Creşterea în diametru cu 20%, de la 270 la 325 de metri, înseamnă, conform estimărilor noastre, că are un volum sau o masă cu 75% mai mare decât credeam până acum", a explicat Thomas Mueller de Institutul Max Planck dedicat Fizicii Extraterestre.

Cercetătorii afirmă că există un risc de 1 la 250.000 ca acest asteroid să se ciocnească cu Terra în data de 13 aprilie 2036.

Vizita de astăzi este la o distanţă mare, de 14,5 milioane de kilometri. Chiar şi aşa, graţie acestei treceri oamenii de ştiinţă vor putea să calculeze mai bine traiectoria asteroidului cu ocazia următoarelor vizite, în 2029 şi 2036.

De asemenea, cercetătorii au folosit senzori termici pentru a afla că Apophis este ceva mai închis la culoare decât se credea. Doar 23% din lumina care cade pe asteroid este reflectată, restul fiind absorbită. Această descoperire este importantă, pentru că permite oamenilor de ştiinţă să calculeze efectul Yarkovsky, care provoacă accelerarea asteroidului.

Vizita asteroidului a putut fi urmărită în direct astăzi, 10 ianuarie 2013,începândcu ora 02:00, ora României, pe camera spaţială SLOOH.

Surse: AFP, SLOOH, Descopera.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul Constanței, Vergil Chițac, mesaj cu ocazia zilei de 1 Mai! Ce spune despre motanul Caramel

01 May 2024 536

Semnalizare inedită în trafic pe o stradă intens circulată din Tomis Nord din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1032

Județul Constanța Daruri pentru peste 40 de persoane din Amzacea, din partea marinarilor militari (GALERIE FOTO)

01 May 2024 398

Măsurile ISU Delta Tulcea în contextul minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

30 Apr 2024 438

Minivacanța prilejuită de ziua de 1 Mai și Sărbătorile Pascale. Structurile MAI fac declarații (VIDEO)

30 Apr 2024 431

Se amână Serbarea Câmpenească organizată de Primăria și Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța

30 Apr 2024 473

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 364

Paște 2024 Programul principalelor lanțuri de supermarketuri

29 Apr 2024 897

Primăria Cumpăna, Județul Constanța Peste 300 de vârstnici și persoane cu dizabilități vor primi de Paște produse alimentare

29 Apr 2024 352

Constanța Ebru Bolat s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024! „Visurile se împlinesc prin perseverență“

28 Apr 2024 1003

IPJ Tulcea, la Ziua Porților Deschise a Aeroportului Internațional ,,Delta Dunării" (FOTO)

27 Apr 2024 340

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 626

CNAIR Restricții de circulație cu ocazia sărbătorilor pascale pentru autovehiculele de mare tonaj

26 Apr 2024 553

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 501

Mai multe evenimente programate astăzi la Constanța! Unde pot petrece constănțenii și turiștii la malul mării

26 Apr 2024 663