Ce trebuie să facem pentru a preveni demenţa? Francezii au găsit răspunsul

Oamenii care amână pensionarea au un risc mai scăzut de a dezvolta Alzheimer sau alt timp de demenţă, subliniază un nou studiu realizate pe o jumătate de milion de subiecţi.

Rezultatele celui mai mare studiu realizat pe acest subiect subliniază că atunci când muncim, suntem activi din punct de vedere fizic, conectaţi din punct de vedere social şi provocaţi mental. Aşadar, acţionând pe cele trei dimensiuni (fizic, social, mental) munca previne apariţia declinului cognitiv.

„Pentru fiecare an de muncă în plus, riscul de a dezvolta demenţă este redus cu 3,2 procente”, susţine Carole Dufouil, coordonatorul studiului şi specialist în cadrul INSERM, agenţia guvernamentală franceză pentru cercetare.

Aproximativ 35 de milioane de oameni din întreaga lumea suferă de demenţă, iar boala Alzheimer este cel mai răspândit tip. Numai în Statele Unite au fost diagnosticate aproape 5 milioane de cazuri, aproximativ 1 din 9 indivizi cu vârste peste 65 de ani.

În noul studiu, oamenii de ştiinţă francezi s-au folosit de informaţiile medicale a 429.000 de indivizi, care aveau o vârstă medie de 74 de ani şi care se pensionaseră de aproximativ 12 ani.

Rezultatele au indicat că aproximativ 3% dintre participanţi dezvoltaseră demenţă, dar că riscul de apariţie a bolii scădea odată cu amnărea pensionării.

Pentru a analiza şi posibilitatea ca tocmai declinul mental să fi fost cel care a dus la o pensionare timpurie, oamenii de ştiinţă au creat o analiză care elimina subiecţii ce dezvoltaseră demenţă la 5 şi la 10 ani de la pensionare.

Studiul sugerează că „oamenii ar trebui să muncească cât timp doresc” şi să nu se simţă presaţi s iasă la pensie la o anumită vârstă deoarece munca le poate aduce beneficii pentru sănătate.

Sursa: descopera.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mesajul emoționant al familiei celebrului Bruce Willis, după ce actorul a fost diagnosticat cu demență

18 Feb 2023 2762

Știați că? Celebrul psihiatru Alois Alzheimer s-a născut la data de 14 iunie 1864

14 Jun 2021 1493

Coronavirus. Au fost raportate noi decese în România. De unde sunt victimele. Ce alte boli asociate aveau

28 May 2020 1524

Coronavirus Alți doi români au pierdut lupta contra COVID-19

26 May 2020 1959

UPDATE INSP a anunțat alte decese cauzate de infectare cu coronavirus

24 May 2020 1625

Încă nouă decese, înregistrate în România. Printre victime, un tânăr de 23 de ani

13 May 2020 2113

Au fost anunțate noi decese ale unor pacienți infectați cu coronavirus

10 May 2020 2042

GCS Alte 13 persoane infectate cu noul coronavirus au murit. Din ce județe sunt

28 Apr 2020 2137

Apariţia demenţei, provocată de diabet

12 Jul 2015 1702

Ştiaţi că...? Se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Alzheimer

14 Jun 2014 2073