Descopera.ro De ce lansează SUA un avertisment cu privire la paracetamol şi cum reacţionează autorităţile din România?

Agenţia Americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a decis să ia măsuri în ceea ce priveşte paracetamolul, lansând un avertisment oficial că dozele mai mari de 325 de miligrame pot dăuna ficatului.

FDA solicită doctorilor să nu mai prescrie medicamente de tip „combinaţie” care conţin mai mult de 325 de miligrame de paracetamol per doză. Anumite medicamente contra durerii, precum Percocet, Vicodin sau codeina, conţin de multe ori paracetamol, iar pacienţii cărora le-au fost prescrise aceste medicamente de multe ori nu realizează acest lucru. Din acest motiv, pacientul poate să ajungă în situaţii periculoase, consumând în mod separat paracetamol şi atingând un nivel periculos al acestui medicament în organism.

Aproximativ jumătate din cazurile de supradoză de paracetamol din SUA ce duc la insuficienţă a ficatului sunt provocate accidental. Totuşi, avertismentul FDA nu se referă la medicamentele prescrise fără reţetă, urmând ca regulile pentru acestea să fie actualizate ulterior. Până atunci, FDA plănuieşte să retragă autorizaţiile de comercializare tuturor medicamentelor care nu respectă limita de 325 de miligrame.

Articolul integral pe descopera.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tatăl unei fete din grupul de 30 de vasluieni, veniți pe litoral - „O tratez acasă cu paracetamol și aspirină”

06 Aug 2020 6313

Pentru că luat paracetamol, un șofer s-a ales cu dosar penal. Ce spun autoritățile

28 Nov 2019 2386

În stare gravă la spital Cum a încercat un student să-și trateze o viroză. A intervenit ​Elicopterul SMURD

17 Nov 2019 1946

O tânără din Constanţa a vrut să se sinucidă cu zeci de pastile de paracetamol

28 Feb 2017 2316

Anunț îngrijorător despre Paracetamol. Când nu trebuie luat

28 Aug 2016 2471

Află care Un medicament uzitat des poate provoca afecţiuni mortale!

06 Mar 2015 1654

Situație neplăcută la Spitalul de Urgență din Tulcea din cauza subfinanțării

20 Aug 2014 1927