Descoperiri surprinzătoare despre dragoste

Ştiinţa a demonstrat de-a lungul anilor că dragostea este însoţită de o componentă biologică ce influenţează modul în care simţim acest sentiment, îl arătăm şi ne comportăm când suntem marcaţi de el, reaminteşte publicaţia El Mundo într-un articol de marţi în care explică neuro-fiziologia iubirii.
În iubire intervin mai mulţi factori, unii emoţionali, pe care nu-i putem controla, cum ar fi pasiunea, şi care după o vreme pot să dispară, dar şi elemente ce depind de noi, cum ar fi angajamentul' faţă de persoana iubită, explică Francisco Cabello, medic şi psiholog spaniol, el asigurând că ştiinţa are un rol bine conturat în problemele sentimentale, scrie Agerpres.

Există zone în creierul nostru şi anumiţi neuro-transmiţători, explică psihologul citat, care se activează în prezenţa unor stimuli şi atunci se pun în mişcare mai multe circuite ce concretizează experienţa amoroasă, cum ar fi dopamina, circuitul opioid, zona pre-frontală a creierului şi, mai ales, nucleul accumbens. De exemplu, 'cu ajutorul imaginilor obţinute prin rezonanţa magnetică funcţională (fRMI), se poate face diferenţa între dragostea romantică şi dragostea maternă', semnalează Cabello, care este convins de 'substratul biologic la dragostei'.

Conform unor descoperiri recente, factorul de creştere nervoasă (NGF) ajunge la un nivel ridicat atunci când ne îndrăgostim de o nouă persoană, dar după un an acesta revine la nivelul iniţial. 'Pentru a stimula secreţia de dopamină - neuro-transmiţătorul asociat cu plăcerea - este nevoie ca în viaţa noastră să apară ceva nou', crede un alt cercetător. Pe de altă parte, cei care s-au îndrăgostit recent prezintă niveluri de serotonină - hormonul relaţionat cu starea de fericire - cu 40% mai reduse decât ar fi normal, la fel ca şi cei care suferă de tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC).

Se poate face şi diferenţa între dragoste şi dorinţă. Imaginile obţinute prin fRMI arată că centrii cerebrali ni se activează atunci când vedem persoana iubită, dar acelaşi lucru se întâmplă, cu rare excepţii, atunci privim o persoană care stârneşte în noi doar dorinţa.

Aşadar, 'pare evident că nu ne putem îndrăgosti de o persoană pe care nu o dorim, în schimb putem dori o persoană pe care nu o iubim', explică în continuare Francisco Cabello, confirmând că 'putem simţi o atracţie sexuală faţă de o persoană care nu ne stârneşte vreo pasiune sentimentală'.

Întrebat dacă există medicamente care ne-ar putea vindeca de dragoste, el răspunde foarte clar că nu avem cum să găsim aşa ceva. 'Industria farmaceutică nu a inventat nimic, probabil că nici nu şi-a propus, care să ajute intimitatea, comunicarea în cuplu sau nivelul angajamentului', reaminteşte medicul spaniol.

Potrivit teoriei lui Sternberg despre dragostea romantică, aceasta are trei componente de bază, şi anume: pasiunea, intimitatea şi angajamentul/decizia. Pasiunea este declanşată de atracţia erotică. Intimitatea, bazată, printre alţi factori, pe comunicare este, conform acestei teorii, senzaţia că ne simţim bine în prezenţa persoanei iubite şi că ne este dor de ea când nu este lângă noi. În fine, angajamentul/decizia este rezultatul ideilor şi comportamentelor pe care încercăm să le punem în practică pentru a menţine legătura cu persoana aleasă. Această ultimă componentă este singura ce depinde de voinţa noastră.

Toate aceste descoperiri sunt 'utile în terapia sexuală şi a relaţiilor de cuplu, întrucât ne permit să abordăm în cunoştinţă de cauză conflictele ce devin tot mai frecvente în ziua de azi', afirmă psihologul citat, care ne avertizează că în prezent 'procentul relaţiilor destrămate ce conduc la multă suferinţă' este foarte ridicat, o pereche de îndrăgostiţi având în zilele noastre numai 20,9% şanse de a mai fi împreună peste zece ani.

Toate acestea fiind spuse, Cabello conchide că, în mod real, 'dragostea implică pasiune, intimitate şi angajament, dar pasiunea şi, parţial, intimitatea nu depind de noi, ci de mulţi factori străini de voinţa noastră'.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET