„Nu se stie nimic" dupa prima runda de negocieri

Negocierile s-au finalizat. Cel puţin pentru astăzi. La ora 14.30 cele două echipe care au dus tratativele au ieşit din sala special amenajată şi au declarat că au luat în discuţie principiile şi modul de aplicare al programului de guvernare la nivel local. Mai mult decât atât PSD-iştii şi PD-L-iştii au subliniat că nu s-a împărţit nici o funcţie. „Iniţial discuţiile au fost reci, apoi s-a mers pe ideea de colaborare", a declarat primarul Radu Mazăre. Acesta a mai adăugat că propunerea social-democraţilor pentru postul de prefect rămâne Liviu Tit Brăiloiu, dacă se va găsi o modalitate legală în acest sens. Mazăre a adăugat că cele două echipe se vor mai întâlni într-una din zilele următoare: „mâine, poimâine, răspoimâine". Reprezentanţii celor două partide au decis să analizeze activitatea directorilor aflaţi în funcţie şi apoi să stabilească schimbările pe care le vor face. Concluzia zilei: „Nu se ştie nimic".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 593

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 788

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 663

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 804

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 616

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1041

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 518

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 468

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 705

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3882

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 386

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 1381

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 380

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 583

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 1030