NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. “Dumnezeiesc inaintemergator si prieten de aproape al lui Hristos”. CHEMAREA SI DARUL LUI DUMNEZEU

nastereasfioaninaintemergatorul.jpg"Astăzi este ziua nașterii vestitorului pocăinței, Ioan, Înaintemergătorul Domnului. Este greu să chemăm pe cineva la pocăință; cu excepția propriei noastre chemări, cu mare precauție trebuie să dăm curs impulsurilor de a spune cuiva cum să-și trăiască viața. Pocăința este, în primul rând, un dar de la Tatăl Ceresc. Pentru că putem cere aproapelui, după mintea noastră, să schimbe un lucru mic în viața lui, să mute o pietricică dintr-o parte într-alta, dar dacă o facem fără înțelegere și dragoste, acel lucru mic poate de fapt ascunde în spatele lui munți de suferință și de deznădejde pe care noi nu-i putem nici muta, nici opri din căderea lor ce ne poate strivi și pe noi și pe ceilalți. Avem însă nădejde chiar și așa la mila Domnului.

Este extrem de greu să vezi pe cineva rănindu-se și să nu faci nici un gest, știind că dacă-l faci, îi vei agrava și multiplica toate căderile ulterioare. Orice chemare la schimbare a altuia fără Hristos este o chemare a orgoliului, și orice chemare la pocăință este o chemare a iubirii. Dar chiar și cu asta lucrează Domnul. Cineva spunea că principala activitate a lui Dumnezeu este să preschimbe consecințele fărădelegilor noastre în puținul de bine și de milă care ne este necesar pentru a fi mântuiți.

Mai mult pe http://www.razbointrucuvant.ro/2011/06/24/nasterea-sfantului-ioan-botezatorul-dumnezeiesc-inaintemergator-si-prieten-de-aproape-al-lui-hristos-chemarea-si-darul-lui-dumnezeu/


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primele declarații făcute de Viorica Dăncilă după vot ”Suntem în turul 2, cu toată campania anti PSD și anti Viorica Dăncilă”

10 Nov 2019 1256

​Gemeni – 09.05.2016 - 15.05.2016

09 May 2016 1583

Herarconi SRL are „lipici“ la contracte cu municipalitatea Cine va imprima şi multiplica documentele Primăriei Constanţa?

11 Nov 2015 2100

Cinci state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, sunt supuse unor presiuni internaţionale

25 Aug 2015 1494

„Avem tineri minunați și sunt convins că din ce în ce mai mulţi vor multiplica un 《model》, acela de a îndrăzni”, spune Şeful OTIMMC Cluj-Napoca, Bogdan Aron

13 Dec 2014 2582