Turismul maritim intre orgoliile politice si concurenta

Rubrica, cu frecventa saptamanala, pe care o inaugurez astazi in respectabila publicatie ZIUA de Constanta propune cititorilor nu doar comentariul mozaicat al evenimentelor ultimelor sapte zile, ci mereu altceva despre viata comunitatii locale. Despre noi si ai nostri. Despre altii care fac ceea ce facem si noi. Sau nu fac.O calatorie in timp si spatiu, o radiografie a ceea ce traim astazi, o incursiune in culisele unor mari evenimente.Sapte zile dintr-un an - o invitatie pentru toti cei care vor sa stie, sa nu stea nepasatori, sa aiba o atitudine civica.Inceputul de iunie al fiecarei veri ne umplea hotelurile si campingurile de turisti. Preturile reduse la servicii, temperaturi mai moderate, o mai mare disponibilitate a personalului- erau doar cateva dintre atuurile celor ce-si rezervau pentru vacanta aceasta perioada a anului. Sanatoriile balneare aveau, de asemenea, camerele ocupate de oameni veniti din toate colturile tarii care isi ingrijeau sanatatea, in special la Techirghiol si Mangalia. Repetitia cu turisti de la 1 mai era primul examen trecut cu brio de agentii economici.Fara nici o nostalgie fata de acei ani ai milioanelor de turisti romani veniti cu sindicatul la mare, sa incercam, pe cont propriu, o apreciere a inceputului sezonului estival 2006.Sanatoriul balnear de la Techirghiol functioneaza in acest moment aproape la capacitate. Are internati pentru tratament 810 pacienti, la care se adauga alti 50-60 care fac ambulatoriu procedurile recomandate de medic. Sunt romani si straini. Tocmai pentru ca se inregistreaza o crestere tot mai mare, de la an la an, a solicitarilor pacientilor, in special a celor aflati in ambulatoriu, conducerea institutiei a decis masuri de informatizare a intregii activitati si a fost avizat studiul de fezabilitate pentru izolarea termica a cladirii si a incalzirii prin mijloace neconventionale a spatiilor de locuit si tratament.La Eforie Nord se afla deja turisti straini, cei mai multi sunt cazati la "Europa". Sunt veniti din Franta, Norvegia, China, Rusia, SUA, Bulgaria, Japonia, dar si romani. Mai sunt deschise hotelurile "Britannia", "Majestic", alte hoteluri mici si multe vile tip pensiune.La "Europa" nu doar centrul de sanatate este atractia, ci si agrementul sportiv de la baza nautica si ofertele de excursii in Dobrogea pe diferite itinerarii cultural-religioase: Adamclisi, manastiri, rezervatiile naturale.Mamaia a inceput si ea sa se deschida. La "Modern" turistii sunt din Germania, Norvegia, Danemarca, Suedia. Peste cateva zile va deschide si "Dorna", cu contracte pentru intreaga capacitate a hotelului. Alaturi de ele se afla in activitate "Majestic", "Central", "Palas-Pelican", "Iaki", dar si hotelurile mari din nordul statiunii.Daca n-ai masina, cumpara-ti avion!Indemnul stupid din titlu ni l-a sugerat amabilul functionar al unei agentii de turism care ne-a consiliat in ce priveste posibilitatea calatoriei inspre si dinspre Cluj.TAROM-ul nu asigura in acest moment curse directe cu marile orase romanesti, si, in plus, pretul biletului este fabulos. O calatorie cu avionul Bucuresti - Cluj incluzand transport auto Constanta-Otopeni, costa tot atat cat o cursa externa M.Kogalniceanu-Budapesta sau Malta, 130 euro, ceea ce insemna ca dus-intors se dubleaza cifra.Ramane varianta cu trenul. La agentia de voiaj CFR Constanta nu se prea inghesuie oamenii sa cumpere bilete. Poate pentru ca se stie ca circulatia se face greoi, cu intarzieri planificate, poate pentru ca biletul se scumpeste mereu, iar confortul este doar o spoiala de culoare pe fierul ruginit al celor mai multe vagoane. Trenurile directe nu au fost introduse asa incat o calatorie la Cluj cu intercity costa cat nu face si dureaza de la 6 dimineata la 21.00, cu o intrerupere de 2 ore in Bucuresti. Pentru o familie cu copii mici devine un supliciu drumul spre dorita vacanta la mare.In gara Constanta bate acelasi vant al saraciei, mozaicul dinspre peron s-a spart de mult, copiii strazii au devenit copiii garii, ei stapanesc prin inconstienta actelor spatiile aglomerate si prin impertinenta gesturilor insasi siguranta calatorului. Nu le spune nimeni nimic caci nu prea se mai vede politie prin gari si nici oamenii de ordine ai institutiei, fosta candva a doua armata a tarii. Gara Constanta - ponosita si murdara - nu arata nici pe departe ca poarta a Constantei catre tara.Leacul turismului balnear "O societate de climatologie si balneologie propovaduieste sa nu mai plecam in strainatate, unde valuta leului e atat de nefavorabila, ci sa ne cautam de boli prin localitati din tara unde si izvoarele minerale sunt mai eficiente si valoarea leului mai ridicata. Bune si frumoase cuvinte, patriotica chemarea bailor si a apelor, toate instalatiile lasa de dorit, sunt rudimentare si murdare, iar leul e socotit inexistent fata de preturile exorbitante ce se cer pentru bai, pentru mancare si locuinta. Sa mergem numai la slanicurile, govorile si tekirghiolurile noastre, dar sa avem ce ne trebuie si sa nu coste mai scump ca in strainatate. Vedem insa ca altul este principiul de care ne calauzim. Un fel de monopol se instituie pe unele localitati si nenorocitii bolnavi sunt lasati in urma la discretia murdariei si scumpetei".Asa scria reporterul in 1922, pledoaria lui cu un vadit caracter national si social ne aduce pana in zilele noastre, gasind similitudini in cele mai multe aspecte.Cu siguranta, turismul balnear ramane de peste o suta de ani cea mai convingatoare oferta a litoralului romanesc. Avand o incarcatura sociala speciala - in locul medicamentelor de sinteza, scumpe si necompensate, apa sarata si namol la discretie. Ba chiar doua variante de namol- de ghiol si de turba, pe alese si preferinte. Celebritatea Techirghioului a fost pastrata in decursul istoriei de catre pacientii vindecati prin aceste simple procedee balneare.Apele termale ale Mangaliei au fost cunoscute inca din timpul stapanirii turcesti, ele devenind proprietatea comunei dupa 1880. Prima analiza chimica a apelor termale din Mangalia a fost facuta in Laboratorul de chimie universitar din Bucuresti. Se stabileste ca sunt ape minerale sulfuroase, alcaline, usor cloruro-sodice, iodurate. Izvorul 7 se apreciaza a fi asemanator celui de la Pucioasa. Pentru captarea apelor termale s-au amenajat cabine pentru bai calde, doua bazine sistematice si s-a trecut la construirea de hoteluri si restaurante. In nomenclatorul localitatilor turistice Mangalia era considerata in 1899, statiune climaterica maritima si balneara.Mangalia ramane, alaturi de Techirghiol o importanta destinatie de sanatate, ieftina si eficienta. Oricat de mult se vorbeste astazi despre dezvoltarea turismului de afaceri, de pescuit, de week-end, cu certitudine cel balnear este cel mai solicitat. El rezolva si o mare problema sociala.Statul tace si nu faceIn decursul timpului, in special in perioada interbelica, statul roman a acordat numeroase facilitati pentru incurajarea destinatiilor turistice autohtone. Inca din 1886 Legea pentru dezvoltarea exploatarii apelor minerale din tara si a produselor lor, prevedea expres: "Stabilimentele de bai si ape minerale din tara, atat cele existente, cat si cele ce se vor infiinta in viitor, vor fi scutite de orice dare catre stat, judet sau comuna pe timp de 15 ani.(..)". Un regulament al Ministerului Lucrarilor Publice asigura transportul cu pret scazut al vizitatorilor. Se instituia cu acelasi prilej si functia de medic diriginte al statiunii, recomandat de Consiliul superior sanitar. Mai mult, se lansau bilete cu pretul redus, numite bilete de bai, care se vindeau in toate statiile CFR doar de la 15 iunie la 15 septembrie, pentru toate clasele, intoarcerea neputandu-se face mai repede de trei zile. Primariile aveau rolul si rostul lor in supravegherea si dezvoltarea turismului.Astazi, turismul maritim romanesc este in faza prunciei, cu parinti de imprumut, care il abandoneaza in timpul iernii, il sufoca din dragoste vara, il zgaltaie cand si cand in somn sa vada daca mai respira.Pentru a redobandi un statut in lumea buna a turismului international se cere mai intai de toate o alta mentalitate si asanarea gunoaielor. De tot felul.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Starea vremii la Constanța pentru luni, 13 mai

12 May 2024 842

Vreme capricioasă la Constanța. Ce ne rezervă ziua de duminică, 12 mai?

11 May 2024 792

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 588

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 552

Vremea în Dobrogea. Iată cum vor evolua temperaturile în următoarele două săptămâni

22 Apr 2024 586

Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni?

15 Apr 2024 852

Prognoza meteo pentru Dobrogea. Temperaturi și condiții atmosferice pentru următoarele zile

13 Apr 2024 941

ANM Valori termice mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele 4 săptămâni. Iată ce temperaturi se vor înregistra în Dobrogea

07 Apr 2024 559

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 839

Măsurile de prevenire în contextul avertizării meteo, discutate în ședința convocată de prefectul județului Constanța

01 Apr 2024 692

Vremea se schimbă radical. Temperaturile scad și revin ploile

31 Mar 2024 1367

Fotoreportaj Plajă aglomerată la Năvodari. Oamenii se bucură de soare și căldură la final de martie (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 1903

Schimbări de temperatură în Dobrogea. Prognoza meteo pentru zilele următoare

24 Mar 2024 748

Vremea în Dobrogea în acest final de săptămână. Temperaturi la malul mării

15 Mar 2024 907

Vremea în Dobrogea la început de săptămână. Temperaturi la malul mării

03 Mar 2024 668