Sondaje de opinie

Sondaj de opinie Majoritatea participanţilor la sondaj nu sunt de acord cu noul regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar

Potrivit noului regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat în data de 8 ianuarie de către ministrul Educaţiei, telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor, iar serviciul pe şcoală şi sancţiunile pentru lipsa uniformei vor dispărea.
 
Efectuarea serviciului pe şcoală de către elevi, folosirea notelor ca mijloc de coerciţie şi sancţionarea elevilor care nu poartă uniforma unităţii de învăţământ de care aparţin vor fi interzise, potrivit noului regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat în data de 8 ianuarie de către ministrul Educaţiei. Printre modificările aduse de Liviu Pop se regăseşte şi cea conform căreia, pe durata orelor de curs, telefoanele mobile se vor păstra în locuri special amenajate din sala de clasă şi vor fi setate astfel încât să nu deranjeze procesul educativ.
 
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat sondajul de opinie cu întrebarea: Sunteţi de acord cu noul regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar? 

Sondajul s-a încheiat pe data de 21 Ianuarie 2018 
La sondaj au participat 104 de persoane. Dintre acestea, 45% s-au declarat de acord cu noul regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, în timp ce 55% se declară împotriva acestuia.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Sunteţi de acord cu noul regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar?

15 Jan 2018 794

Editorial De luni, viaţa elevilor se schimbă. Ministrul Pop, pus la zid

13 Jan 2018 1191