1 Mai - Ziua Internaţională a Muncii

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de persoane, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul a fost acela că circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Dar ziua de 1 mai a devenit cunoscută în lumea întreagă în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor s-a ridicat la peste 65.000, iar în urma ciocnirii cu poliţia au rezultat mai multe victime.

În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii, s-a stabilit ca în ziua de 1 mai 1890 să aibă loc manifestaţii şi greve, pentru reducerea zilei de muncă de 8 ore. Iar, în anul 1889, social-democraţii afiliaţi la Internaţionala a ll-a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba.La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală.

În alte ţări însă, Ziua Muncii este marcată la nivel internaţional pe 1 mai, după ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

În fostele ţări comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. De asemenea, naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiţii. Ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc.În România, Ziua Muncii a fost sărbătorită pentru prima dată în 1890, iar, în timpul comunismului, această sărbătoare a fost marcată, ca şi în alte ţări comuniste, de manifestări propagandistice. După revoluţia din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi propagandistice, însă a fost marcată prin evenimente sociale, în aer liber.

Printre ţările care sărbătoresc Ziua Muncii pe 1 mai se numără şi Germania, Belgia, Croaţia, Turcia, Grecia, Italia, Spania, Israel, Canada, India, Suedia, Filipine, Mexic, Peru, Hong Kong etc.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO0

01 May 2024 97

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 8 1 mai 2024 Zi de Sărbătoare, în multe tradiții

01 May 2024 140

Evenimente în Constanța 01-05 mai 2024 Iată ce poți face în minivacanța de 1 Mai și Paște!

01 May 2024 371

Oficial de la IPJ Constanța despre scandalul dintr-o clădire în construcție din zona Brotăcei (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 378

1 Mai O lună de la aderarea României la spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime

01 May 2024 206

Cum va fi vremea în Dobrogea în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 279

Plaja din Stațiunea Mamaia, pustie în minivacanța de 1 Mai! (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 447

Investiție de aproximativ 1,5 milioane de euro Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vrea să cumpere servicii pentru organizarea a două festivaluri (DOCUMENT)

01 May 2024 254

Jandarmii Grupării Mobile Tomis Constanța, la datorie în perioada minivacanței de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale (GALERIE FOTO)

01 May 2024 248

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 279

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1119

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 164

Distracție pe plaja din Vama Veche în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 416

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 154

Program de lucru cu publicul în perioada 1 mai – 6 mai 2024 - SPIT Constanța

01 May 2024 276