140 de ani de la înfiinţarea PNL

 
Preşedintele Klaus Iohannis este invitatul de onoare al concertului aniversar "PNL 140 de ani de viziune, onoare şi patriotism", eveniment dedicat celebrării a 140 de ani de la înfiinţarea formaţiunii liberale şi programat să se desfășoare în această seară, în Capitală, la Opera Naţională. El va susține și un scurt discurs. Crin Antonescu s-a adresat, deja, celor de faţă şi a declarat că este pentru ultima oară când s-a adresat unei adunări liberale.
"140 de ani înseamnă mult, e o vârstă extraordinară. Ca întotdeauna când am celebrat astfel de momente, sunt emoţionat. (...) Experienţa extraordinară a PNL este determinată de identitatea sa, de cine este şi cum trăieşte acest partid. Pretenţia noastră este aceea de a fi o elită. PNL este singura instituţie care a construit pe durată lungă", a spus Antonescu, citat de evz.ro.
 
"Este evenimentul emblematic al acestei manifestări, la care vor participa 950 de persoane, membrii PNL, dar şi importanţi oameni de cultură, jurnalişti, formatori de opinie, conducători ai unor instituţii din mediul socio-economic. Invitatul de onoare al evenimentului va fi Klaus Iohannis, preşedintele României", precizează un comunicat de presă al liberalilor.
 
La concertul aniversar vor participa co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, alături de membrii conducerii partidului.
 
Concertul aniversar face parte dintr-o serie de evenimente, grupate sub denumirea generică "Săptămâna Liberală", organizate în perioada 19-24 mai, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea PNL, mai scriu jurnaliştii evz.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, la ceas aniversar! Împlinește 61 de ani

10 Sep 2023 2196

Președintele Klaus Iohannis la aniversarea PNL „Destinul României moderne este strâns legat de destinul Partidului Național Liberal“ (VIDEO)

24 May 2022 1148

Vila Florica va reveni în administrarea Ministerului Culturii

10 Dec 2019 1340

PNL, 28 de ani de la reînfiinţare. O istorie pe scurt, în opoziţie!

16 Jan 2018 3144

Alina Gorghiu - "America rămâne un reper politic și economic global"

04 Jul 2016 3399

Alina Gorghiu „SUA reprezintă cea mai importantă democrație a lumii”

04 Jul 2015 3300

Gheorghe Dragomir „La 140 de ani de la înființarea sa, putem spune cu mândrie că PNL este partidul Independenţei României”

28 May 2015 1738

PNL, reacție la „petrecerea” PSD la 3 ani de la preluarea guvernării „Să facă bilanțul pușcăriașilor”

28 Apr 2015 1377

Sindicatul liber "Petrochimistul", 25 de ani de activitate

06 Mar 2015 2072

Sărbătoare în rândul liberalilor Deputatul Mihai Lupu împlineşte 52 de ani

25 Oct 2014 2960

Crin Antonescu, la ceas aniversar

21 Sep 2014 1774