Stiri calde

165 de persoane date în urmărire, depistate de poliţişti. Dintre acestea, 68 sunt minori

În ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română, au fost depistate 165 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată.
 
Direcţia de Investigaţii Criminale organizează şi coordonează activitatea de localizare şi prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum și cea de identificare a cadavrelor şi persoanelor cu identitate necunoscută, respectiv cea de clarificare a situaţiei persoanelor dispărute.
 
În perioada 29 decembrie 2017 – 4 ianuarie 2018, poliţiştii din întreaga ţară, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române, au depistat 114 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 68 de minori.
 
De asemenea, au fost depistate 51 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 41 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 2 aveau mandate de arestare preventivă, 5 persoane aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare și 3 aveau emise sentinţe de internare în unităţi medicale de specialitate.
 
Spre exemplu, un bărbat, de 34 de ani, din județul Cluj, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate, de 8 ani și 8 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor, a fost depistat, la data de 3 ianuarie a.c., de polițiștii din Cluj, pe razamunicipiului Cluj-Napoca și încarcerat în Penitenciarul Gherla.
 
Un alt bărbat, de 48 de ani, din județul Brăila, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate, de 9 ani și 6 luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, a fost depistat, la data de 30 decembrie 2017, de polițiștii din Constanța. Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.
 
În cursul zilei de 4 ianuarie, polițiștii din Botoșani au depistat un bărbat, de 33 de ani, din județul Suceava, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate, de 3 ani de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română. Persoane date în urmărire generală, depistate de polițiști. 62 de minori

16 Dec 2017 935

Zeci de persoane date dispărute depistate de polițiști săptămâna aceasta. Două erau date în urmărire după ce au evadat

16 Sep 2017 694

Persoane date în urmărire, prinse de polițiștii români

10 Sep 2016 780

Persoane dispărute sau date în urmărire, depistate de poliţişti

25 Apr 2015 1084

Doi condamnaţi la închisoare, prinşi de poliţiştii din judeţul Constanţa

22 Jul 2014 883

Constanteni dati in urmarire generala

03 Jan 2007 2488

Trei infractori prinsi la Negru Voda

17 Sep 2004 646

Urmarit prins la Sacele

27 Aug 2004 449

Urmariti general pentru o frauda de 100 de miliarde

04 Nov 2003 737

Cheltuieli pentru infractori

05 Dec 2002 403