18 copii cu diagnostice severe şi-au îmbunătăţit mobilitatea, după o terapie cu măgăruşi

Centrul de Terapie si Asistenţă Educaţională Cernavodă şi Asociaţia “Save the Dogs and other Animals”, a prezentat, azi, la Centrul pentru educaţie extraşcolară, bilanţul rezultatelor proiectului “Onoterapie 2015”.
 
Potrivit statisticilor organizatorilor, în urma programului de onoterapie, 18 copii cu diagnostice severe (paralizie cerebrală, tetrapareză spastică, tulburare de spectru autist) au început să vorbească, şi-au îmbunătăţit mobilitatea şi au devenit stabili emoţional. Rezultatele excelente au fost confirmate şi de părinţii micilor pacienţi, care susţin că aceste activităţi terapeutice au adus schimbări pozitive în vieţile lor.
 
Programul a fost iniţiat în urmă cu cinci luni, de către Primăria Oraşului Cernavodă şi Asociaţia “Save the dogs and other animals”, cu scopul de a sprijini copiii cu dizabilităţi din Cernavodă, dar şi din localităţile limitrofe (Seimeni, Cochirleni, Rasova, Stefan cel Mare).
 
În acestă perioadă, peste 18 copii, eligibili accestui tip de terapie, au beneficiat de şedinţe de terapie complementară, alături de măgăruşii de la adăpostul de animale de la Hinog, asistaţi de specialiştii Centrul de Terapie si Asistenţă Educaţională. Fiecare întâlnire de lucru a avut o durată de 45 de minute, timp în care terapeuţii au efectuat exercitii şi jocuri menite să scadă spasticitatea şi să mărească atenţia copiilor. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiect implementat de Primăria Cernavodă şi Asociaţia „Save the Dogs“ 18 copii cu dizabilităţi, incluşi în programul Onoterapie 2015

19 Nov 2015 2490