20 de persoane, audiate la DIICOT într-un dosar de fraude cu rețete fictive

 
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea audiază astăzi 20 de persoane într-un dosar de fraude cu rețete fictive.

Audierile vin după ce, în luna noiembrie 2014, procurorii au efectuat 67 de percheziții domiciliare pe raza municipiului Oradea și în județul Bihor, la Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea — Secția Oncologie, mai multe farmacii și cabinete medicale individuale ale unor medici de familie.

Ancheta în acest caz vizează destructurarea unei grupări formate din 50 de persoane, specializată în evaziune fiscală, înșelăciune și fals.

Prejudiciul în dosar este de aproximativ 700.000 euro, prin eliberarea a peste 14.000 de rețete fictive.

Potrivit DIICOT, în perioada 2012 - 2014, membrii grupării au generat activități de fraudare a Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate prin creșterea artificială a cuantumului vânzărilor aferente "medicamentelor cu și fără contribuție personală utilizată în tratamentul ambulatoriu (TA) și a medicamentelor și materialelor sanitare specifice", care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluși în unele programe naționale cu scop curativ (PNS) și implicit a sumelor raportate și ulterior decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.


Sursa foto: România TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doi procurori de la DIICOT cer să fie eliberați din funcție, prin pensionare!

17 May 2024 458

Cocaină la Constanța! Procurorii DIICOT anunță reținerea unui bărbat. Date oficiale din anchetă (FOTO+VIDEO)

15 May 2024 579

Date din dosar Cetățean francez, condamnat cu executare la Constanța, pentru droguri

15 May 2024 419

Justiție Constanța Tânăr prins cu Cannabis pe plajă, la Vama Veche, începe procesul (RECHIZITORIU)

13 May 2024 423

Procuror nou la DNA Constanța! Un alt magistrat se alătură „armatei“ Anticorupție începând cu 1 iunie 2024

12 May 2024 8098

Flagrant delict la festival, în Mamaia Un bărbat a prezentat „oferta” de droguri procurorilor DIICOT (VIDEO)

07 May 2024 514

Droguri la un festival din Mamaia Arest preventiv pentru trei persoane. Oficial de la Tribunalul Constanța

07 May 2024 693

Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin părăsesc de azi DNA Constanța! Iată unde își vor continua activitatea cei doi magistrați

06 May 2024 1572

Constanța Bărbat, prins cu droguri în flagrant delict la un festival din Mamaia

06 May 2024 568

Oficial de la DIICOT Constanța Droguri la un festival de muzică din Mamaia! Două persoane reținute

06 May 2024 600

Un tânăr din Satu Mare și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

04 May 2024 915

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 654

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 481

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 560

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 701