16 Apr, 2016 11:39
3869
Ultima oprire este la Mall-ul din Parcul Tăbăcăriei.
„Am văzut de-a lungul timpului mai multe proteste ale constănțenilor față de autoritățile locale care au ciuntit acest parc, cel mai mare din oraș și au dat avize pentru ridicarea acestei construcții”, precizat coordonatorul Alianței pentru o Românie Curată. Simona Popescu a povestit pe traseul până la acest obiectiv povestea lui Stoian Gardef, fostul proprietar al terenului și cum Holland Development și apoi Daniel Ene au ajuns să controleze acest teren. Afacerea mall-ului din Tăbăcărie a fost înstrăinată, a completat aceasta.
Vă reamintim că, City Park Mall a fost primul centru comercial şi de divertisment din Constanţa după ce „comunistul“ Tomis Mall a fost reinventat. Puţini constănţeni cunosc povestea City Park Mall, dar mulţi îşi amintesc de intrarea în parcul Tăbăcărie, unde se afla şi restaurantul Bulevard.
„Părintele“ City Park Mall este fostul primar, Radu Mazăre. Imediat după ce s-a instalat la Primărie, în anul 2000, Radu Mazăre şi-a propus să pună bazele juridice pentru construirea unui megacentru comercial chiar la intrare în parcul Tăbăcărie. Planul său a fost pus în practică pas cu pas şi acum face obiectul unui dosar penal. Din documentele pe care ZIUA de Constanţa le-a obţinut după procesele cu Primăria reiese premeditarea unei afaceri imobiliare în care primarul Radu Mazăre a avut interesele sale. Sunt aspecte care au scăpat anchetei penale efectuate de DNA în perioada 2004-2005.
Citește și: Concesionări şi retrocedări cu dedicaţie - City Park Mall, o afacere premeditată de Radu Mazăre încă din 2000
Următoarea oprire a fost la ruina Hotelului din Portul Tomis, und ear fi trebuit să existe un hotel Hilton.
Reamintim că, în octombrie 2012, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, anunţa semnarea unui contract ce prevedea o investiţie de opt milioane de euro. Era vorba, potrivit edilului-şef, despre finalizarea lucrărilor la clădirea ridicată în Portul Tomis încă din 2006.
Citește și: Se va întâmpla în toamna anului 2015 - Hotelul de trei stele Hilton Garden Inn, inaugurat la Constanţa
Investiția hotelului din Portul Tomis a fost începută pe un teren vândut de Primăria Constanța SRL-ului Satu&Fase, unde acționariatul s-a schimbat succesiv până când a ajuns sub controlul lui Sorin Strutinsky. Acesta era unic asociat al Perceptual Intertrade Cipru, firmă care controlează Astera Consulting SRL, societate înregistrată în România, care deținea, la momentul declarației primarului, hotelul neterminat. Astfel, se poate considera că Radu Mazăre a anunțat asocierea cu celebrul lanț de hoteluri Hilton tocmai pentru a-și face un serviciu sieși și apropiatului său Sorin Strutinsky, proprietarul în acte al hotelului.
Citește și: Sorin Strutinsky, omul din spatele hotelului neterminat din Portul Tomis
Simona Ionescu i-a invitat pe tinei să se gândească cum ar putea ajuta tânăra generație orașul Constanța.
Cea de-a treia oprire a fost la Consilul Județean Constanța. Mai apoi turul celor prezenți a ajuns la Cazinoul din Constanța, obiectiv care are o poveste fascinantă și un destin urât, fiind perla litoralului românesc ce se ruinează pe zi ce trece fără a mai fi vreo speranță că va putea fi salvat.
Ramona Leonida din cadrul Asociației ONG-urilor din Constanța spune că intenționează să demareze o petiție pentru salvarea acestui Cazino.
„Mi se pare incredibil că interesele unor oameni de afaceri primează atât de mult și nu putem salva acest obiectiv”, a mai precizat aceasta.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: