Accident mortal Fostul procuror general al Parchetului Naţional Anticorupţie, judecat la Constanţa

Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi ca dosarul să fie strămutat la un alt parchet.

Fostul procuror general al Parchetului Naţional Anticorupţie, Ioan Amarie, cercetat pentru ucidere din culpă în urma unui accident petrecut în Vrancea, va intra pe mâna procurorilor constănţeni. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, unde fusese repartizat dosarul, a cerut transferul către alt parchet, pentru a nu exista suspiciuni cu privire la obiectivitatea soluţionării cauzei, iar procurorul general al României a fost de acord cu acest lucru.
În acest dosar, poliţiştii vrânceni au dispus şi o expertiză tehnică pentru a se stabili cu ce viteză circula fostul procuror Ioan Amarie, care a mai fost implicat într-un accident mortal pe E85.

Verificarea va fi făcută pentru că pe acel segment de drum există un indicator de limitare de viteză, unde şoferii nu au voie să calce acceleraţia peste valoarea de 70 de kilometri/oră, fiind posibil ca Ioan Amarie să fi circulat cu o viteză mai mare.

Accidentul în care a fost implicat fostul şef PNA s-a produs în luna august. Şoferul unei Dacii Logan nu a acordat prioritate şi a intrat pe E85 fără să se asigure. Loganul a fost luat în plin de maşina fostului şef a Parchetului Naţional Anticorupţie, Ioan Amarie care nu a mai putut evita impactul.

Atât şoferul Loganului, Ioan Baboi(72 ani) din Urecheşti, cât şi soţia sa, Valerica Baboi( 67 ani) au murit pe loc în urma impactului cu maşina fostului şef al PNA.

Ioan Amarie a scăpat teafăr din accident pentru că purta centură de siguranţă.   
 
Sursa: Adevarul Focşani  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acţionarii Brise Grains SA, convocați în Adunare Generală Ordinară. Pe ordinea de zi se află și aprobarea situaţiilor financiare anuale

26 Apr 2024 139

Dosarul Mineriadei Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare – a refuzat să dea declarații

26 Apr 2024 194

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 180

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

26 Apr 2024 154

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe Autostrada A2 București-Constanța

26 Apr 2024 271

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 461

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 391

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 352

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 221

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 230

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 474

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 217

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 217

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 420

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 314