UPDATE. Accident rutier pe DN1. Două autovehicule au derapat în afara părţii carosabile. Sunt trei victime

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în prezent nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vremii nefavorabile.

În judeţul Prahova, pe DN 1 Centura de Vest a municipiului Ploieşti, 2 autovehicule au derapat în afara părţii carosabile, din cauza carosabilului pe alocuri alunecos. Au rezultat în total 3 victime, care au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale şi acordarea de îngrijiri necesare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului de mers Ploieşti - Braşov, însă valorile de trafic sunt scăzute la această oră.

Se menţin cele 4 drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă, respectiv:

1. DN 2L, în Soveja, judeţul Vrancea, la kilometrul 59+900, ca urmare a precipitaţiilor abundente care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;

2. DN 7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 de metri (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), conform regulamentului de funcţionare a drumului şi din cauza instabilității atmosferice la altitudine, ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment;

3. DN 12B, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, pe tronsonul kilometric 16+450-17+500, unde, la intrarea în localitate s-a produs o cedare a terasamentului de drum, ce a dus la surparea acestuia pe o lungime de 3 metri. Traficul rutier se desfăşoară pe urmatoarea rută ocolitoare: DN12B km 16+450 - str. Vasile Alecsandri - DN12B km 17+500 şi retur, cu o restricţie de tonaj de 7,5 tone. Şi tot pe acest drum, dar pe tronsonul 0+452 - 0+487, din cauza unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, circulaţia se desfăşoară pe ruta ocolitoare: DN12A km 103+000 - str. 1 Mai - str. Răducanu - str. Podu de Fier - str. Tiseşti - str. Semicercului - str. Bradului - intersecţie cu DN12B km 2+000 şi retur;

4. DN 67C (Transalpina), din cauza căderilor de zăpadă, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul Rânca (Gorj) - Obârşia Lotrului (Vâlcea), între kilometrii 34+800 de metri şi 59+800 de metri.

UPDATE. ora 7.50

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră a fost reluată pe DN 1 Centura de Vest a municipiului Ploieşti, în judeţul Prahova, unde 2 autovehicule au derapat şi au ieşit în decor, din cauza carosabilului pe alocuri alunecos. În urma evenimentelor au rezultat în total 3 victime.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 554

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 466

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 823

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 230

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 666

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 668

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 629

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 817

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 296

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 590

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 563

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 945

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 903

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 253

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 842