Acțiune a poliţiştilor constănţeni în Cumpăna, Agigea și Valu lui Traian. Ce sancţiuni au aplicat

La data de 15 aprilie a.c., în intervalul orar 16.00 – 20.00, polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, în localitățile Cumpăna, Agigea și Valu lui Traian.
         
În acest context, polițiștii au controlat 106 autoturisme și legitimat 106 persoane, fiind constatate 24 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 6.985 de lei, dintre care 19 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 1 la Legea 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 2 la O.U.G. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, 1 la Legea 12/1990 R privind privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 1 la Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
         
Totodată, polițiștii constănțeni au reținut un permis de conducere și au retras certificatul și plăcuțele de înmatriculare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunile Vama Veche și 2 Mai. Constatări

08 May 2024 336

Acțiune cu efective mărite a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat (FOTO)

03 May 2024 554

IPJ Constanța Acțiune a polițiștilor în stațiunea Mamaia. Peste 200 de persoane legitimate și peste 100 de vehicule verificate (FOTO)

03 May 2024 457

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 670

Acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat aceștia

29 Apr 2024 751

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 537

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 446

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 511

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 517

Acțiune pentru prevenirea migrației ilegale desfășurată de polițiștii din Constanța. Constatări (FOTO)

13 Apr 2024 455

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța la școli și grădinițe din Constanța

11 Apr 2024 507

Județul Constanța Pescuit ilegal pe fluviul Dunărea între orașul Hârșova și satul Vadu Oii (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 460

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 537

Dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Constatările polițiștilor din județul Constanța (FOTO)

07 Apr 2024 503

Acțiune în școlile din județul Constanța ale polițiștilor

05 Apr 2024 628