Adevărul Harta penală a României. Toate dosarele baronilor care ne-au confiscat ţara

Parlamentari, miniştri, primari sau şefi de consilii judeţene - indiferent de culoare politică, mulţi dintre cei care ne conduc au mânjit numele României cu sute de dosare penale. Şpăgile, minciuna sau afacerile pe banii statului sunt doar câteva dintre problemele „numelor grele“ din politica românească. „Adevărul“ a făcut bilanţul, judeţ cu judeţ, al dosarelor penale deschise pe numele politicienilor certaţi cu legea.

CONSTANŢA. Demnitarii locali merg la urnă cu spaima dosarelor pentru care sunt cercetaţi

Alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014 găsesc primarii, consilierii locali şi consilierii judeţeni într-o stare de incertitudine privind viitorul lor pe funcţie şi chiar în libertate. Mare parte din aleşii locali din judeţul Constanţa au probleme cu legea, iar momentul electoral le poate decide soarta, atât lor, cât şi proiectelor lor. Aceasta este opinia exprimată chiar de Radu Mazăre, primarul Constanţei, care mizează că situaţia se va reglementa dacă ţara va fi condusă la cel mai înalt nivel de PSD. „Dacă nu va câştiga Ponta, nu mai vedem înapoi acţiunile de la Portul Constanţa, nici vorbă de cele 13% în plus la care speram. Să vedem cine câştigă alegerile, dacă mai există voinţă politică, dacă mai recuperăm cele 20%“, a declarat Radu Mazăre, primarul aflat sub control judiciar. Lupta dintre primarul Constanţei şi organele de anchetă s-a înteţit din acest an, când Mazăre a fost ridicat de procurorii DNA şi a petrecut o noapte în arest. El este cercetat pentru retrocedările făcute în Constanţa, oraş în care foştii proprietari de drept nu-şi primesc drepturile, dar în care apar peste noapte moştenitori, cumpărători de drepturi litigioase, terenuri retrocedate în locuri de pe domeniul public şi privat care au altă destinaţie decât cea imobiliară, imobile fără autorizaţie etc.

Tot din cauza DNA, tovarăşul său Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, stă de câteva luni în Statele Unite ale Americii. Plecat să urmeze un tratament medical pentru cancer la prostată, Constantinescu şi-a prelungit viza de şedere dincolo de cele 6 luni primite, ce au expirat la data de 8 octombrie. El a scăpat de arest în România doar datorită actelor medicale ce atestau starea sa de sănătate. Nicuşor Constantinescu este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, deoarece a instituit regimul propriu de gestionare a judeţului, întocmai unui prim-secretar de partid. Avizele de funcţionare erau acordate numai dacă şi când dorea el, deşi era obligat de instanţă prin hotărâri definitive şi irevocabile. Controalele Curţii de Conturi erau blocate la ordinul lui Constantinescu, care nu permitea acţiunea inspectorilor în instituţiile subordonate Consiliul Judeţean Constanţa. „Tremură carnea pe el să vină acasă“, a spus Mazăre despre Constantinescu, pentru a întări ideea că acesta nu stă în America de frica DNA. În tot spectrul politic al aleşilor locali din Constanţa bântuie molima incompatibilităţii, de care s-a ocupat Agenţia Naţională de Integritate. Majoritatea politicienilor cu funcţii administrative sunt declaraţi incompatibili, începând cu Nicuşor Constantinescu.

Mai multe pe Adevărul

sursă foto: Adevărul

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.