Află când vom putea circula pe autostradă de la Arad la Constanţa

Până în 2016 România va finaliza întreg Coridorul IV, inclusiv Sibiu – Piteşti, a declarat Mircea Pop, şeful Companiei Naţionlae de Drumuri, citat de Agerpres.

”Coridorul IV va fi gata în 2016, iar tronsonul Sibiu - Nădlac, de care se vorbeşte atât de des în ultima vreme, în 2014, cu toate întârzierile şi problemele de pe acest tronson. Pe tronsonul Nădlac - Arad, cel reziliat, vom avea un constructor în martie 2013, cel mai probabil, iar tronsonul Sibiu - Deva va fi gata undeva în vara anului 2013", a declarat Pop.

În ceea ce priveşte tronsonul Sibiu – Piteşti, acesta va fi realizat cu ajutorul fondurilor europene.


"Acum, documentaţia realizată de noi este la JASPERS, organismul de asistenţă european pentru astfel de proiecte, pentru a fi verificată astfel încât să puteam realiza studiul de fezabilitate necesar pentru a obţine finanţarea. Cred că la sfârşitul lui 2013, începutul lui 2014 vom putea avea un constructor pe acest sector extrem de important", a explicat Mircea Pop.

Cu toate astea, şeful CNADNR a spus că există o serie de probleme care împiedică realizarea poriectului, cum ar fi 22 de obiective protejate Natura 2000, dar şi multitudinea de avize, ce trebuie obţinute, în special cele de mediu.


Citeste AICI

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 607

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 650

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de Sărbătorile Pascale

02 May 2024 628

Județul Constanța Cursă periculoasă pe Autostrada Soarelui – Trei șoferi s-au luat la întrecere (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1397

Contractul de peste 2 miliarde de lei, scos la licitație CNAIR concesionează, pentru 20 de ani, spațiile pentru servicii de pe Autostrada A2 București – Constanța (DOCUMENT)

01 May 2024 546

IGPR InfotraficAglomerație pe A1 pe sensul Nădlac spre Deva

01 May 2024 233

Accident rutier pe Autostrada A4, pe sensul Agigea-Ovidiu! Traficul, restricționat în zonă

29 Apr 2024 770

Infotrafic Trafic restricționat din cauza accidentului de pe autostrada A2

29 Apr 2024 471

Accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța în apropiere de Medgidia (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 1963

INFOTRAFIC Restricţii pentru traficul greu pe drumurile naţionale și Autostrada Soarelui, în perioada Sărbătorilor Pascale

29 Apr 2024 576

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 759

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de 1 Mai și Paște

28 Apr 2024 1052

Infotrafic Au fost ridicate toate restricțiile de pe autostrada A2 București – Constanța

26 Apr 2024 534

IGPR InfotraficTrafic reluat pe A1

26 Apr 2024 327

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe Autostrada A2 București-Constanța

26 Apr 2024 397