Află unde slujește mâine dimineață ÎPS Teodosie

sf filofteiaMâine, de la ora 08.30, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mc. Filofteia” din Constanța (Șoseaua Mangaliei, nr. 80 A, Cartierul Km. 4, zona Billa), așezământ de cult ce își serbează hramul.

Pe data de 11 decembrie 2010 a fost sfințit paraclisul parohiei „Sf. Filofteia”, iar pe 5 mai 2012 a fost pusă piatra de temelie a viitoarei bisericii „Sf. Filofteia” din cartierul Km 4.

Sfânta Filofteia a trăit în secolul XIII, în cetatea Târnovo din Bulgaria. Din copilărie obișnuia să meargă la biserică și să le dăruiască celor săraci hainele ei și o parte din mâncarea pe care i-o ducea la câmp tatălui. Acest obicei și ura mamei vitrege, au atras ocări și bătăi din partea tatălui. La un moment dat, părintele a aruncat asupra fetei cu un topor, provocându-i moartea. Sfânta a făcut minuni și imediat după moarte, trupul său neputând fi mutat din loc. Episcopul a rostit nume de cetăți, mănăstiri și biserici; doar când a pronunțat numele bisericii domnești din Argeș, trupul a putut fi ridicat, înțelegându-se prin aceasta că voința sfintei este să ajungă aici. Din anul 1517, când Neagoe Basarab a ctitorit mănăstirea Curtea de Argeș trupul Sfintei Filofteia a fost mutat aici, rămânând până în zilele noastre.
În anul 1909, după o secetă de o lună și jumătate, o delegație de la mănăstirea Curtea de Argeș a adus spre închinare moaștele Sfintei Filofteia la Medgidia și Constanța. După Sfânta Liturghie oficiată la catedrala din Constanța s-a mers în procesiune în locul numit „la plantații (vii)” unde preoții, împreună cu mii de credincioși, elevii, profesorii din oraș și autoritățile locale s-au rugat pentru venirea ploii, așa cum relatează ziarul „Conservatorul Constanței”.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE ÎPS Teodosie - „Lumina din Cer a coborât în Ierusalim și a fost adusă și în orașul de la malul mării!” (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 May 2024 1222

ÎPS Teodosie „În fiecare an Învierea Domnului este ca o sărbătoare nouă pentru că sărbătorile înnoiesc firea noastră“ (VIDEO)

04 May 2024 458

Constanța ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

04 May 2024 564

Programul ÎPS Teodosie în zilele de Paști. Procesiune cu Sfânta Lumină la malul Mării Negre

03 May 2024 474

Unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 4 – 8 mai 2024

03 May 2024 427

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-3 mai?

30 Apr 2024 511

Arhiepiscopia Tomisului așteaptă mii de credincioși, în noaptea de Înviere (VIDEO)

30 Apr 2024 480

LIVE-VIDEO Pastorala de Paște a Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie „Sărbătoarea Religioasă este comuniunea lui Dumnezeu cu oamenii, a Pământului cu Cerul, a îngerilor cu oamenii” (FOTO)

30 Apr 2024 1149

Iată unde va oficia slujbe ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 24 – 30 aprilie 2024

23 Apr 2024 1100

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 611

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 587

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 802

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 521

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 621

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 581