Alexandru-Florin Radu, implicat în jaful de la casa de amanet Concret Finance, rămâne în arest

Alexandru-Florin Radu rămâne în arest. Decizia este definitivă și a fost luată astăzi de Tribunalul Constanţa.

Amintim că Alexandru-Florin Radu, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În urma extinderii investigaţiilor efectuate de poliţiştii din cadrul SIC - IPJ Constanţa privind tâlhăriile calificate comise în luna aprilie a acestui an în locuinţele a patru femei, respectiv cea comisă la data de 21 aprilie în casa de amanet Concret Finance din Constanţa, când au fost sustrase bunuri constând în obiecte electronice, bijuterii din aur şi sume de bani, a fost administrat probatoriu împotriva lui Alexandru-Florin Radu. Despre acesta, oamenii legii susţin că ar fi cumpărat cantitatea de bijuterii din aur sustrasă de autorii infracţiunii, pe care ar fi valorificat-o ulterior.

Amintim că, potrivit informaţiilor cu privire la jaful de la Concret Finance, din luna aprilie, hoții ar fi intrat, în jurul orei 4.00, în casa de amanet, pe ușa din spate, care era deschisă. Un amănunt important îl constituie faptul că întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Potrivit imaginilor, angajatele au fost ameninţate de autorii infracţiunii cu o șurubelniță.
La momentul jafului, în casa de amanet se aflau două angajate.

Concret Finance este situată în zona Galeriilor Soveja şi aparține lui Walter Kaunz.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Suspect în cazul jafului de Paşte de la amanetul de pe Soveja Alexandru Florin Radu rămâne în arest

27 Nov 2014 1568

Jaf la casa de amanet Concret Finance Radu Alexandru-Florin a fost arestat preventiv

18 Aug 2014 3498

Urmările jafului casei de amanet Concret Finance din Constanța Radu Alexandru-Florin a fost arestat pentru 30 de zile

17 Aug 2014 2755