Anul Brâncoveanu, celebrat la Constanţa

Astăzi,  între orele 09.00-11.30, la sediul Muzeului Militar National “Regele Ferdinanddin Constanţa, a avut loc un simpozion dedicat domnitorului Constantin Brâncoveanu, protector al culturii şi martir al credinţei ortodoxe. Activitatea a fost organizată de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, în colaborare cu instituţia culturală  amintită care a fost şi gazda evenimentului. În cadrul evenimentului, prof. dr. Costin Scurtu, a susţinut o prelegere despre personalitatea marelui domnitor şi rolul său în istoria naţională, iar părintele profesor  dr. Ionuţ Holubeanu a susţinut o prezentare cu titlul “Brâncoveanu – apărător şi păstrător al ortodoxiei” în care a evocat contribuţia marelui domnitor ca promotor al valorilor specifice patrimoniului și culturii creştine românești. La data de 8 ianuarie, anul 2014 a fost declarat „Anul Brâncoveanu“, deoarecela 15 august se împlinesc 300 de ani de la martirajul la care au fost supuşi, atât domnitorul, cât şi familia acestuia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 897

9 ianuarie 1888, data la care era promulgată legea privind înființarea unui serviciu de navigație fluvială și maritimă în România

09 Jan 2023 1025

Drama muzicală sacră „Constantin Brâncoveanu“, pe scena Casei de Cultură

18 Nov 2014 2046

Declaraţi sfinţi în 1992 300 de ani de la cumplitul sfârşit al lui Constantin Brâncoveanu şi al fiilor săi

16 Aug 2014 2258

Ştiaţi că...? Pentru neamul Brâncovenilor, ziua de 15 august...

15 Aug 2014 2598

„Anul Brâncoveanu” marcat de jandarmii constănţeni

01 Jun 2014 1398