Asasinat la Moscova Obama condamnă "uciderea brutală" a lui Boris Nemtov

Președintele american Barack Obama a condamnat, ieri, "uciderea brutală" a opozantului rus Boris Nemtov, doborât de gloanțe în centrul Moscovei, în apropiere de Kremlin, și a cerut "guvernului rus să efectueze rapid o anchetă promptă, imparțială și transparentă", informează Reuters și AFP, citate de Agerpres.
 
Obama, care întreține relații tensionate cu omologul său rus Vladimir Putin, a cerut de asemenea într-un comunicat ca "circumstanțele uciderii lui Boris Nemtov" să fie elucidate și autorii "acestei crime odioase să fie aduși în fața justiției".
 
Boris Nemtov, unul dintre principalii opozanți ai lui Putin, a fost ucis de gloanțe în centrul Moscovei în noaptea de vineri spre sâmbătă. Potrivit președintelui rus, citat de purtătorul său de cuvânt, acest asasinat este "în mod evident o provocare".
 
Pentru președintele SUA, Boris Nemtov a fost "un avocat neobosit al țării sale, el a luptat pentru drepturile tuturor cetățenilor ei".
 
"Am admirat lupta curajoasă a lui Nemtov contra corupției în Rusia și îi sunt recunoscător că și-a împărtășit opiniile sincere cu mine când ne-am întâlnit la Moscova în 2009", a explicat Obama în prima sa reacție publică la moartea lui Nemtov.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.