Asociaţia Profesională pentru Educaţie şi Cercetare cere o evaluare urgentă a universităţilor din România

Asociaţia Profesională pentru Educaţie şi Cercetare îi cere Guvernului României, printr-o scrisoare deschisă, condus de Dacian Cioloş, retragerea tuturor beneficiilor de care au beneficiat cei care au deţinut titlul academic de doctor, însă s-a dovedit că aceştia au plagiat.
 
Iată ce alte măsuri mai propune  asociaţia:
 
1) toate beneficiile obţinute (bani, posturi didactice, etc) prin impostura şi hoţie (indiferent că vorbim de doctorate plagiate sau concursuri falsificate), să fie returnate la bugetul de stat.
 
Un titlul de doctor a adus deţinătorului 15% la salariul lunar din bugetul de stat, un post didactic obţinut la un concurs falsificat de feuda locală a adus prejudicii şi mai mari bugetului ţării  (unii beneficiari de 'concursuri' nici nu îndeplineau criteriile minimale ale statutului prevăzute prin lege când au obţinut titlurile,  alţii le-au obţinut după criterii abrogate de drept,  dar fiind din 'gasca care trebuie', s-a mers mai departe). 
 
2) Sancţionarea (inclusiv materială) a tuturor responsabililor de acordarea unui titlul academic (doctorat plagiat sau concurs academic falsificat); vorbim aici de membrii comisiilor de doctorate/concursuri, decani sau rectori care au semnat numirea acelor comisii şi acordarea titlurilor,  prin: 
 
a) interzicerea de a mai fi membru într-o comisie de doctorat/concurs; 
b) interzicerea de a mai deţine o funcţie de conducere sau a fi membru într-o structură de conducere (Consilii, Senate)
c) retragerea calităţii de conducător de doctorat (unde este cazul)
d) interzicerea de a fi membru într-o comisie ministerială 
e) revocarea din funcţiile deţinute a persoanelor sancţionate de comisiile de Etică universitară.
 

 
3) Adoptarea unei soluţii legislative în care şefii feudelor locale să nu mai fie în nici un fel implicaţi în procedura de propunere/numire a membrilor comisiilor de doctorat sau concurs academic.
 

Dacă vreţi să promovaţi  un învăţământ cu adevărat european şi nu unul fanariot-feudal,  distrugeţi feuda şi modificaţi legea astfel încât toate comisiile (pentru doctorate sau concursuri) să fie numite din străinătate,  după procedură de selecţie a evaluatorilor granturilor acordate de  Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.
 
4) Limitarea strictă la două mandate de câte 4 ani a tuturor funcţiilor de conducere din învăţământul superior (decani, prodecani, directori de departamente etc.)
 
5) Trecerea urgenţă la o evaluare a principalelor Universităţi româneşti de către comisii de profesori din Universităţi de prestigiu din lumea academică internaţională, formate din persoane fără legături cu mediul universitar românesc.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conflictul din Ucraina, o prioritate pentru Obama înainte de plecarea de la Casa Albă

21 Nov 2016 1738

Summitul APEC se încheie cu un consens împotriva protecționismului

21 Nov 2016 1838

Barack Obama şi Vladimir Putin, discuție la summitul de la Lima

20 Nov 2016 1784

Barack Obama a ajuns în Peru pentru ultima sa vizită oficială

19 Nov 2016 2019