10 Aug, 2016 17:22
1230
Alina DAMIAN
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să tranziteze sau să se deplaseze pe teritoriul Republicii Portugheze, că Institutul Mării şi al Atmosferei (IPMA) a emis o avertizare meteorologică, cod galben, pentru Insula Madeira, ca urmare a vântului puternic (95 km/oră) și a incendiilor forestiere care au avut loc în regiune, în ultima perioadă.
În Funchal, capitala regiunii autonome Madeira și la Ponta do Sol, peste o mie de persoane au fost evacuate din case și hoteluri.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet
www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare în cazul în care apar situaţii speciale.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: