Atenție, șoferi! Duminică intră în vigoare noi reguli de circulație

Începând de duminică, intră în vigoare noul Cod Rutier cu amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă noile reglementări.
Este vorba despre prevederile Ordonanței Guvernului numărul 21/2014 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgență a Guvernului numărul 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 635 din 29 august 2014, transmite Digi 24.

Șoferii care nu vor transporta copii în scaune speciale sau cu centură vor plăti amenzi cuprinse fiind între 360 de lei și 450 de lei și vor primi 3 puncte de penalizare. Până acum exista această regulă, însă nu se aplicau sancțiuni celor care nu o respectau.

O altă obligaţie legală privește purtarea centurii de siguranță.

O altă prevedere este posibilitatea recoltării de probe biologice la locul accidentului de către personalul de la SMURD sau Ambulanţă. ”Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanţei sau autospecialei aparţinând SMURD, care intervine la evenimentele în legătura cu traficul rutier, poate recolta probe biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau de prim ajutor, precum şi în situaţia în care persoana implicată într-un accident de circulaţie refuză transportul de urgenţă la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport”.

Tot aceasta ordonanta prevede ca o persoană căreia i-a fost anulat permisul, dar s-a dovedit că este nevinovată își poate primi permisul înapoi fără a mai da examen. ”În situaţia în care anularea permisului de conducere nu a fost dispusă până la depunerea cererii de restituire de către titularul permisului de conducere, condamnat definitiv pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, în conditiile art. 4 din Codul penal, şeful serviciului rutier competent dispune restituirea acestuia, în baza documentului care atestă o astfel de situaţie".

Studentii straini vor putea primi permisul de conducere în România numai dacă prezintă documente care să ateste că au studiat deja timp de şase luni în ţara noastră.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

22 Apr 2024 240

Codul Galben și-a intrat în drepturi la Constanța! Imagini din traficul rutier în această dimineață (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 772

CNAIR SA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu, lot 6

11 Apr 2024 383

Atenție șoferi! Se circulă în condiții de ceață pe autostrada A2 București-Constanța și pe drumurile din județele Constanța și Tulcea

28 Feb 2024 485

IPJ a amendat executantul lucrărilor pentru fleacuri Sute de constănțeni au depus petiții pentru a stopa resistematizarea rutieră pe Ferdinand și Cuza Vodă! (DOCUMENTE)

18 Feb 2024 2503

UPDATE. Accident rutier mortal în Bihor! (FOTO)

08 Dec 2023 1063

Condiții meteo nefavorabile la Tulcea Poliția Rutieră oferă sfaturi pentru siguranța în trafic

26 Nov 2023 931

MAI „Traficul rutier este închis pe toate drumurile naționale și județene din județele Brăila, Călărași, Constanța și Tulcea“

26 Nov 2023 963

Centrul INFOTRAFIC Recomandări pentru siguranța rutieră în condiții meteorologice nefavorabile

25 Nov 2023 848

Recomandările polițiștilor IPJ Tulcea după avertizările meteo - „Informați-vă și pregătiți-vă înainte de a pleca la drum!“

24 Nov 2023 1070

Județul Constanța, sub cod portocaliu de vreme rea! Toate porturile de la malul Mării Negre rămân închise! (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Nov 2023 1469

Cod portocaliu de vreme rea la Constanța Toate porturile de la malul Mării Negre, închise din cauza vântului puternic

18 Nov 2023 809

IGPR Infotrafic Situația traficului în dimineața aceasta

25 Sep 2023 562

În atenția șoferilor Noile modificări ale Codului Penal! Campanie de informare organizată de polițiști la Vama Veche

26 Jul 2023 856

Vreme rea la Constanța Un panou de indicare rutieră s-a desprins (FOTO+VIDEO)

14 Jul 2023 1352