Atenţie, şoferi! Situaţia traficului în această dimineaţă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în această dimineaţă, nu sunt semnalate autostrăzi sau drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier sau a condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Pe câteva drumuri naţionale care străbat zone montane înalte (DN7A, DN66A, DN1H, DN75, DN18, DN67C, DN7C - pe porţiunile deschise circulaţiei), traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă. Atenţie în special pe DN67C Novaci - Rânca, drum de interes turistic, întrucât acesta are declivitate mare! La coborâre este necesară folosirea frânei de motor. Între kilometrii 27 şi 34 există zăpadă bătătorită (1-2 cm), în amestec cu material antiderapant, iar în zona platoului vântul spulberă zăpada (km 34 - 34+800). Un echipaj de poliţie, prezent pe raza localităţii Novaci, recomandă automobiliştilor să aibă în autovehicul lanţuri antiderapante.

În judeţul Vâlcea, pe DN7 Piteşti – Sibiu, la kilometrul 177+140 de metri, din cauza tasării corpului drumului în zona unui podeţ, circulaţia rutieră este deviată prin municipiul Râmnicu Vâlcea, pe străzile Decebal, Republicii şi pe Calea lui Traian.

În judeţul Olt, pe DN64 Drăgăşani – Găneasa, din cauza cedării terasamentului la kilometrul 46+200 de metri, în zona Colibaşi, traficul rutier se desfăşoar pe un fir, alternativ.

În judeţul Prahova, în vederea desfăşurării lucrărilor de reparaţii la un pod situat pe DN1A, în Pasul Bratocea, la kilometrul 156+502 metri, la ieşirea din Cheia către Braşov, traficul rutier se desfăşoară restricţionat, cu ajutorul semafoarelor sau al piloţilor de dirijare. În condiţii similare se circulă şi în zona Măneciu, pe porţiunea kilometrică 133+100 – 133+450 de metri.

Până în data de 30 iunie 2016, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometrii 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) și 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).

De asemenea, până în data de 31 martie 2016, DN67C (Transalpina) este închis între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 79+200 (Curpat, judeţul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice – indicativ AND 525/2013.

Pe autostrada A1 Orăștie – Sibiu circulația este oprită între nodurile rutiere Săliște și Cunța (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.

În judeţul Buzău, pe DN10 Brașov – Buzău, în zona Siriu, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone din cauza lucrărilor de reparaţie a unui viaduct (la kilometrul 85+534 de metri).

Rute ocolitoare pentru traficul greu:


pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone: DN10 Buzău – Cislău (km 47+070), DJ102B Gura Bâscei – Vălenii de Munte, DN1A Vălenii de Munte – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov;
pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone: DN1B Buzău – Ploieşti, DN 1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

Pe DN5(E85), din cauza desfăşurării lucrărilor de reparaţii la podul Giurgiu-Ruse, traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ, uneori formându-se coloane de autovehicule la punctul de trecere a frontierei către Bulgaria.

Sursa foto: romaniatv.net
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un tânăr din Satu Mare și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

04 May 2024 521

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 341

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de Sărbătorile Pascale

02 May 2024 635

Știri Constanța Conducător auto, oprit în trafic pe strada Victor Climescu din Mereni! Ce au constatat polițiștii

02 May 2024 552

Șofer beat depistat în trafic pe strada Portului din Mangalia. Ce alcoolemie avea bărbatul

02 May 2024 457

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 433

Județul Constanța Cursă periculoasă pe Autostrada Soarelui – Trei șoferi s-au luat la întrecere (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1425

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 622

Achitare pentru un brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență! Procurorii, nemulțumiți

01 May 2024 605

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 26 Galați-Murgeni

01 May 2024 274

IPJ ClujUrmărit în trafic

01 May 2024 291

Semnalizare inedită în trafic pe o stradă intens circulată din Tomis Nord din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1058

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 514

Constanța Daniel Rafte, pus sub control judiciar

01 May 2024 723

Șoferii din județul Constanța, la control. S-au aplicat amenzi

30 Apr 2024 418