„Au tras în toţi” Mărturia tulburătoare a lui Laurent Leger, supravieţuitor al masacrului de la Charlie Hebdo

„Mă întreb cum am putut să scap”, a mărturisit, bulversat, unul dintre puţinii supravieţuitori ai atacului de la sediul din Paris al săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, care a reuşit rămână în viaţă ascunzându-se după o masă.

Un cunoscut reporter al Charlie Hebdo, Laurent Léger participa la tradiţionala şedinţă de redacţie, miercuri, atunci când doi bărbaţi având în posesie arme automate au intrat în sediul din Paris al săptămânalului satiric.

„Ei au tras în toţi, pur şi simplu”, a relatat el pentru postul de radio France Info, dezminţind informaţia potrivit căreia atacatorii au cerut identitatea persoanelor pe care intenţionau să le împuşte.

„Am văzut un bărbat purtând cagulă, am văzut mult sânge, am văzut jumătate din redacţie la pământ. Încă mă întreb cum am putut să scap”, a explicat el, rezumându-şi relatarea la trei cuvinte: „Am văzut oroare”.

Printre cele 12 victime figurează caricaturiştii Charb, Wolinski, Cabu, Tignous şi Honoré, precum şi cronicarul şi economistul Bernard Maris.
„Eram la încheierea şedinţei de sumar în timp ce pe neaşteptate s-au auzit câteva petarde, după care s-a deschis uşa. Un tip a apărut strigând Allah Akbar”, şi-a amintit el cu emoţie.

„Părea asemeni unui tip din GIGN sau Raid (unităţile de elită ale jandarmeriei şi poliţiei), purta cagulă, era îmbrăcat în negru, avea o armă pe care o ţinea cu ambele mâini şi a tras, şi apoi miros de praf de puşcă, şi cu noroc am reuşit să mă arunc după o masă într-un colţ. Am scăpat din câmpul său vizual (...) în timp ce colegii de la jurnal au căzut”, a mai spus el.

„Totul a decurs repede (...). Nimeni din această mică echipă de supravieţuitori încă nu a înţeles ce s-a întâmplat de fapt”, a afirmat jurnalistul.
„Îi vedeam pe ceilalţi la pământ, (auzeam) zgomotul exploziilor şi apoi o linişte bruscă. Ne-am grăbit spre răniţi, am ţinut mâna webmasterului nostru”, aflat în continuare în stare gravă, a continuat el.

Redacţia, în special directorul Charbonnier, numit „Charb”, se ştia ameninţată de la apariţia în 2006 a caricaturilor cu profetul Mahomed, urmată de ameninţări cu moartea. „Charb se simţea cel mai ameninţat dintre toţi”, a mărturisit Laurent Léger.

El s-a declarat hotărât în privinţa publicării unui nou număr săptămâna viitoare. „Vom face ceva. Este important”, a adăugat el. „Am primit mii de mesaje şi SMS-uri din toate ţările”, a dezvăluit jurnalistul.


„Nu vreau să facem o ediţie necrologică. Vreau să facem o ediţie în care să relevăm provocarea de a trăi, provocarea de a spune lucruri, de a continua lupta împotriva prostiei umane, împotriva obscurantismului, împotriva tuturor fundamentalismelor”, a conchis el.

Sursa: mediafax.ro
Sursa foto: mirror.co.uk
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Şoc şi teroare la Paris O tânără de 26 de ani hăituieşte întreaga lume

10 Jan 2015 2515

UPDATE. Masacrul de la Charlie Hebdo Suspecții s-au refugiat la o tipografie. Au ostatici

09 Jan 2015 2280

O grupare islamistă extremistă din Siria planifică „atentate de mare amploare” în Occident

09 Jan 2015 1812

UPDATE. Masacrul de la Charlie Hebdo Schimburi de focuri, ostatici. Teroriştii, încolţiţi la o tipografie. Tanc adus de poliţişti (video)

09 Jan 2015 3327

Masacrul de la Charlie Hebdo Suspecţii, reperaţi la o benzinărie, înarmaţi până-n dinţi

08 Jan 2015 2095

Masacrul de la Charlie Hebdo Sute de români au participat la manifestaţiile de solidaritate din Franţa

08 Jan 2015 1863

Masacrul de la Charlie Hebdo Suspectul care s-a predat este cumnatul lui Cherif Kouachi

08 Jan 2015 1960

UPDATE. Masacrul de la Charlie Hebdo Paşapoartele suspecţilor, găsite în maşina abandonată

08 Jan 2015 2368

Masacrul de la Paris Teroriştii i-au executat pe rând pe caricaturiştii revistei Charlie Hebdo

08 Jan 2015 2164

Muftiul Iusuf Murat despre masacrul de la Paris “Evenimentele nu au nicio legătură cu religia islamică”

07 Jan 2015 2532

Martin Schulz , preşedintele PE despre masacrul din Franţa „Suntem profund șocați de această crimă”

07 Jan 2015 2000